Acasă Cronica Eviva Espagna! A fost Săptămâna iberică la Constanța

Eviva Espagna! A fost Săptămâna iberică la Constanța

10260
0
Foto: Geta Frigioiu
Foto: Geta Frigioiu

  Luigi FRIGIOIU ■

Zorzonele sub panou cu Zaragoza Band și Gală de Zarazuele

De peste 30 ani, Spania e una din destinațiile preferate ale românașilor. Fie ca loc de muncă, fie ca destinație de vacanță. Iată că, la Constanța, a venit vremea să fim noi gazde pentru musafiri din Peninsula Iberică. Și au fost oaspeți de seamă!

Premieră la malul mării! Marți 17 sept, tot mai șubrezită, Sala Sporturilor (plină cu spectatori doar pe jumătate) a găzduit primul meci din istoria orașului disputat în Euroligă, puternica competiție a eurobaschetului feminin. Campioana României, CSM Constanța, a jucat cu spaniolele de la Casademont Zaragoza, în manșa tur preliminară. Ca o echipă mare, trupa hispanică a venit însoțită și de o puternică galerie. Deși adversarele – sfertfinaliste în ediția precedentă – erau favorite, “sirenele” noastre au replicat curajos sub panouri în prima jumătate a întâlnirii.

Foto: Geta Frigioiu

După un start echilibrat, în sfertul secund s-a intrat la egalitate, 23-23. Scorul s-a menținut strâns și după prima jumătate era 36-36. Mai experimentate, oaspetele s-au distanțat spre finalul sfertului 3. Înaintea rundei finale: 57-47. Fetele antrenate de Alex Olteanu au încercat o revenire, impulsionată de încurajările din tribune. Dar Zaragoza a învins în final cu 75-57, scor ce o duce, practic, în grupele Euroligii înaintea returului din Spania. Pentru CSM Constanța au punctat: Mărginean 13p, Dedic 12p, Zivkovic 11p, Williams 8p, Dzombeta 5p, Godri-Părău 5p, Logic 3p.

O singură observație: spaniolele ne-au depășit la final, mai ales fizic. Normal, dacă echipa constănțeană se bazează tot pe Gabi Mărginean (37 ani) și pe Annemarie Gödri-Părău (40 ani)! Vestea bună e că CSM Constanța va continua, însă, în grupele EuroCup, a doua competiție din baschetul feminin.

Foto: Geta Frigioiu

Gală de zarazuele

Distinsa soprană Nora Beneș ne-a oferit o Gală de zarazuele, eveniment artistic unic în Constanța și nu numai. Zarzuela este un gen spaniol de operetă, din sec. XVII, cele mai cunoscute fiind compuse în sec XIX. Zarzuela corespunde genului tradițional francez al vodevilurilor, cu arii melodioase, cu dialoguri vorbite și cântate.

Miercuri, 18 sept, la Centrul Multifuncțional Jean Constantin, s-a derulat un spectacol special cu invitați valoroși. Alături de Nora Beneș au evoluat: mezzosoprana Gabriela Dobre, balerina Iguacel Sanchez, balerinul Alexandros Karampatsakis; violonistul Mitică Porcescu și pianistă Natalia Gribinic.

Foto: Geta Frigioiu

Programul a cuprins arii din zarzuele cu acompaniament de pian și piese instrumentale înregistrate, fond muzical pentru dansurile clasice tip La Danza estilizada espanol (categoria Escuela Bolera). S-au interpretat arii din zarazuele reprezentative: „ Los diamantes de la corona” (F.A. Barbieri), „ La gran via” (F.Chueca/J.Valverde snr.), „El barberillo de Lavapies” (Barbieri), „La cancion del ovido” (J.Serrano), „La alegria del battallon” (Serrano), „La marchenera” ( F.M Torroba ), „ Katiuska” (Sorozabal), „El chaleco blanco” (F.Chueca) și zarzuela cubana „Maria la O” (E.Lecuona). Momentele de dans clasic spaniol au fost din zarzuelele „ Dona Francisquita”-Fandango (A.Vives ), „La leyenda del beso”-Intermedio ( R.Soutullo/J.Vert ), „ La Dolores”- Jota (T.Breton), „La Parranda”- Canto a marci ( F.Alonso ).

Publicul a apaludat cu căldură printre spectatori aflându-se invitați de vază, reprezentanți ai Ambasadei Spaniei! Felicitări tuturor celor implicați în proiect!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.