Luigi FRIGIOIU ■
Pe 9 februarie 1917, s-a născut Oleg Danovski, întemeietorul școlii autohtone de balet modern și fondator, în Constanța, al primului teatru de balet din România. Ansamblul constănțean a evoluat pe toate marile scene ale lumii înregistrând cu succese de de negândit pentru niște artiști din afara spațiului sovietic și oarecum fără pedigree ales.
Pe 1 octombrie 1978, 19 fete și doi băieți – un alai de Cosânziene și Feți-Frumoși – coordonați de Marele Maestru Oleg Danovski, începeau o minunată pagină din istoria culturală a cetății Tomis. Doina Acsinte, Aurica Bejan, Camelia Blăjan, Klaudine Astrid Boitos, Delia Buzoescu, Tania Botezatu, Voichița Ciulean, Ortansa Cândea, Steluța Costoaie, Silvia Leuștean, Tunde Meszaros, Eva Molnar, Katalin Nagy, Daniela Tebeică, Cristina Torjescu, Judith Turos, Mihela Țigănuș, Mariana Varga, Jenica Soloviev, Florin Brândușe și Adrian Roboș, plus secretarul artistic, Nicolae Spirescu, au devenit angajații Teatrului Fantasio formând Ansamblul de Balet Contemporan și Clasic, emblemă artistică ce a revărsat prinos de glorie Constanței și României, pe întreg mapamondul.
Pe 15 decembrie1978, a avut loc debutul oficial al trupei, la Biblioteca Americană din București. Maestrul Oleg Danovski a supervizat un show în care romantica “Chopiniana” a lui Fokin s-a întâlnit pe scenă cu muzică de Pink Floyd, Mahavishnu Orchestra, Mahalia Jackson ori Maria Tănase.
Pe parcurs s-au alăturat trupei alți balerini valoroși, absolvenți ai liceelor de coregrafie din Cluj și București: Călin Hanțiu, Elisabeta (Bety) Manolache (ex Lux), Lisa Raicu, Felicia Șerbănescu (ex Poșarlie), Dumitru Manolache, Francisc (Fery) Strnad, Aliss Popescu etc. Au urmat ani fabuloși cu mari montări – Lacul Lebedelor, Spărgătorul de nuci, Frumosa din Pădurea Adormită, Cenușăreasa, Giselle, etc – cu premiere de gală pe mica scenă, improprie a Teatrului Fantasio iar mai apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța și turnee lungi de iarnă în Europa occidentală.
În 1990, Ansamblul de Balet Fantasio devine de sine stătător sub denumirea Teatrul de Balet Clasic și Contemporan, cu sediul juridic declarat la etajul 1 al Băii Populare din Constanța. Pe 21 octombrie 1996, Maestrul Danovski pleacă dintre noi. Timp de șapte ani, teatrul de balet e condus de Ana-Maria Munteanu. A fost o perioadă tulbure ce prevestea dezastrul ulterior. În 2004, director devine Călin Hanțiu iar în 2005, cultura constănțeană se reorganizează sub imperativul unor restructurări bugetare impuse tât de reglmentările legislative cât și de deciziile impulsive ale conducerii administrației județene. Instituțiile sunt fie desființate fie comasate de tandemul infracțional Mazăre-Constantinescu. Teatrul de balet, Opera și Filarmonica se unesc și formează Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, înghesuit în fosta sală de festivități a Liceului Mircea cel Bătrân, transformată, rebotezată și alocată de orânduirea comunistă drept sediu comun pentru teatrul dramatic și teatrul liric.
Sfârșitul visului și al aventurii
Soprana Daniela Vlădescu este parașutată manager al Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” și întrezărind lehamitea administrației județene de a cheltui banii pe alte balerine decât cele de șantan, fuge cu teatrul în dinți la București și-l face preș la ușa Ministerului inCulturii Naționale. Urmează o serie de litigii cu ăla mic, odrasla maestrului Danovski, care odată cu numele a pretins că a moștenit și tot aerul respirat de talentatul său tată și eliberat apoi în natură sub formă de CO2. Pentru că Daniela Vlădescu nu avea buget să plătească bășinile de struț reclamate de Oleguță, coregrafiile maestrului au fost înlocuite iar denimirea teatrului e contestat și acum în instanță de ăla-mic-și-fără-minte care ne-a declarat că vrea să ceară în instanță recunoaștere numelui ca fiind de notorietate publică. Astfel, poate că o să reușească să-și treacă pe numele său și strada ce-i poartă numele regretatului maestru coregraf. Și uite așa, de celebrul brand al Constanței s-a ales praful și pulberea. Ca de multe altele, de altfel…
Nu demult, am primit un mesaj tocmai din Elveția, de la o tânără și simpatică doamnă, Teodora Imbolden-Spirescu, fiica fostului secretar artistic al legendarei trupe de balet. De fapt, mama sa, distinsa doamnă Eva Molnar-Spirescu, mă informa că la teatrul de lângă Colegiul Mircea cel Bătrân se va relua Chopiniana, spectacolul de debut din 1978. Menționez că de-a lungul anilor, Nicolae Spirescu mi-a fost mentor și m-a inițiat în ghidul nescris alspectatorului de balet. Astfel, m-a sfătuit să nu mai vin în șlapi, bermude și tricou pentru că în “Lacul Lebedelor” e interzis să faci baie. La “Spărgătorul de nuci” mi-a zis să nu mai sparg nici măcar semințele de floarea-soarelui rămase prin buzunare, de la meciurile de fotbal ale Farului. Tot el mi-a mărturisit secretul că muzica baletului “Cenușăreasa” e compusă de Serghei Prokofiev și nu de Nelu Vlad de la Azur, așa cum credeam toți băieții din cartier, inițial. Și tot el m-a informat că-l îndrum inutil pe “Cocoșatul de la Notre Dame” spre Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. Spre mirarea mea, cocoașa era doar un element de deghizare a artistului ce interpreta personajul. Mă refer la Guță (Oleg Jr.) care-i cât se poate de drept, mai ales de când a devenit dregător în Consiliu Local Municipal Constanța pe lista AUR.
Drept urmare, nu puteam să ratez noua montare cu “Chopiniana”, mai ales că-i aparține lui Traian Vlaș, fost elev al redutabilului maestrul Danovski. Acum, așa-zisul teatru arată ca după bombardament și ca urmare, spectatorii-cascadori ce se încumetă să intre ar trebui să fie echipați în salopete, cu căști, cizme și mască de protecție, plus să semneze că o fac pe proprie răspundere. Intrarea se face prin spate, pe la artiști. Ieșirea e mai simplă: intră cine vrea, scapă cine poate. Suntem în viață toți cei prezenți, teatrul nu s-a prăbușit în capul nostru. Acum am scăpat, data viitoare nu se știe.
Spectacolul a avut două părți. Prima a însemnat o Gală de balet cu mai multe momente coregrafice. În a doua parte, s-a prezentat Chopiniana (Les sylphydes) pe muzica nemuritorului Frederic Chopin, după coregrafia clasică a lui Mihai Fokin. Cum am mai precizat, punerea în scenă aparține lui Traian Vlaș. Asistenți au fost Irina Mihaiu și Eva Spirescu care a pregătit participarea scenică a elevilor Colegiului Național de Arte “Regina Maria” – secția coregrafie.
Sala plină; spectatorii au aplaudat entuzismați și au umplut scena cu flori. Nu sunt specialist și nu îmi permit să emit opinii despre spectacol. Recunosc, m-a cuprins nostalgia trecutului pentru că văzusem montarea în anii ’80. Lăudabilă încercarea lui Traian Vlaș de a reface, din cioburi, clipe de frumusețe aruncate iresponsabil la coșul de gunoi al istoriei Constanței…când de una, când de altul.
Să nu ne facem mari speranțe deoarece infrastructura orașului e distrusă. Se pare că, totuși, va începere renovarea clădirii-ruină a teatrului. Anul ăsta sau la anul… și la mulți ani! Odată cu stadionul, nu-i așa? Să fiți iubiți, fe-marte’ e luna îndrăgostiților. Până una-alta, vă zic: “Ura și la gară!”. Dar repede, că o mută din loc și urcăm din mers, în trenul vieții…
