Paloma PETRESCU ■
Motto: „Copiii sunt cel mai bine educați nu de tehnologia cea mai avansată, ci de profesorii cei mai inspirați.” Neil Postman
Tehnologia în educație: între progres, echitate și echilibru
Ani la rând, digitalizarea școlii a fost prezentată, teoretic în România, drept soluția firească pentru modernizarea educației. Tablete, manuale digitale, platforme online și inteligență artificială sunt integrate treptat în procesul de învățare, cu scopul unei educații mai accesibile, mai rapide și mai atractive pentru elevi. În multe privințe, aceste instrumente și-au dovedit utilitatea pentru că facilitează accesul la resurse diverse. Gestionate cu cap, ele pot facilita învățarea personalizată și pregătirea elevilor pentru o societate profund tehnologizată. În România dotarea școlilor cu tehnologie a prins viteză în perioada pandemiei de Covid 19, fără însă ca profesorii să fi fost pregătiți pentru această nouă paradigmă. Adevărat, cel mai sigur și durabil înveți făcând, exersând, doar că trebuie să și vrei să faci acest efort.
Totuși, experiența unor state considerate modele de digitalizare, precum Suedia, arată că excesul de tehnologie poate avea și efecte nedorite. Reintroducerea caietelor și a scrisului de mână în școlile suedeze nu trebuie văzut ca un refuz al progresului, ci mai degrabă ca o corectare a unei abordări extreme. O reevaluare lucidă, bazată pe date, a condus la concluzia că utilizarea exagerată a tehnologiei poate avea efecte nedorite privind gestionarea atenției, organizarea memoriei, a capacității de concentrare a elevilor, mecanismul gândirii acestora.
Dezbaterea de astăzi nu mai trebuie să fie despre alegerea radicală între „digital” și „tradițional”, ci despre găsirea unui echilibru sănătos între accesul rapid la informație și dezvoltarea gândirii autonome.
Tehnologia poate avea un rol esențial în reducerea inegalităților educaționale. Pentru mulți copii din comunități izolate sau din medii dezavantajate, accesul la educație este îngreunat de lipsa infrastructurii, a transportului sau a resurselor financiare necesare deplasărilor zilnice către și de la școală. În astfel de situații, platformele digitale și învățarea online pot deveni punți reale către educație, oferind acces la lecții, materiale și profesori care altfel ar fi greu accesibili. Digitalizarea poate însemna, în acest context, o șansă la incluziune și egalitate de oportunități.
În același timp, accesul la informație nu este echivalent cu învățarea autentică. Faptul că un elev poate găsi rapid răspunsuri online nu garantează că înțelege, filtrează sau utilizează critic acele informații. Într-o lume dominată de conținut la un click distanță, educația are nevoie mai mult ca oricând să cultive reflecția și capacitatea de analiză și sinteză.
Un alt avantaj important al tehnologiei îl reprezintă evaluarea realizată în mediu digital. Platformele online contribuie la obiectivizarea procesului de evaluare prin standardizarea criteriilor, reducerea subiectivismului și oferirea unui feedback rapid și clar. În plus, analiza datelor rezultate din evaluări periodice poate ajuta profesorii și instituțiile interesate să identifice mai ușor lacunele în învățare și să adapteze metodele pedagogice la nevoile reale, actuale ale elevilor.
În același timp, ar fi greșit să idealizăm exclusiv metodele tradiționale. Competențele digitale sunt esențiale pentru integrarea socio-profesională a noilor generații. Elevii trebuie să știe să utilizeze eficient noile tehnologii, responsabil și creativ. Alfabetizarea digitală nu înseamnă doar utilizarea unor dispozitive pentru petrecerea timpului liber, ci și pentru înțelegerea modului în care circulă informația, identificarea surselor credibile, protecția datelor personale și dezvoltarea unei conduite etice în mediul online.
Exemplul Suediei este relevant și din alt punct de vedere, acela al analizei periodice a rezultatelor studiilor internaționale și a impactului politicilor educaționale implementate la nivelul sistemului național de educație. În România oare când se vor fundamenta politicile educaționale pe analize de date certe?
Ajustările făcute de autoritățile suedeze nu au venit dintr-o reacție emoțională împotriva tehnologiei, ci din evaluarea atentă a progresului elevilor și a nevoilor reale ale noilor generații. Un sistem educațional matur nu rămâne blocat în ideologii, ci își adaptează parcursul în funcție de rezultate, cercetare și dinamica socio-tehnologică.
Așadar, provocarea reală pentru școala de azi nu este dacă folosim sau nu tehnologia, ci cum, când și cu ce scop o folosim. Un ecran poate deveni un instrument valoros atunci când susține colaborarea, explorarea și creativitatea. Dar poate deveni și un factor de fragmentare a atenției atunci când înlocuiește complet lectura aprofundată, dialogul sau exercițiul gândirii autonome.
Educația viitorului are nevoie atât de competențe digitale, cât și de competențe profund umane: comunicare clară, empatie, argumentare, capacitatea de a lucra în echipă și discernământ. Scrisul de mână, lectura atentă, conversația directă și reflecția personală rămân exerciții importante pentru formarea mecanismului gândirii critice.
Poate că lecția pe care o oferă astăzi Suedia este una a recunoașterii nevoii de echilibru. Tehnologia trebuie să fie un sprijin al educației, nu un scop în sine, iar digitalizarea nu înlocuiește profesorul, ci îl sprijină. Performanța unui sistem educațional nu se măsoară prin numărul de tablete din clasă, ci prin capacitatea elevilor de a gândi critic, de a comunica eficient și de a învăța pe termen lung.
”În ceea ce privește motivarea copiilor și dezvoltarea lor, profesorul este cel mai important.” spunea Bill Gates, subliniind și el că tehnologia este doar un instrument.
În educația contemporană, chiar și în România, este esențială această idee de găsire a unui echilibru în educație prin care să se formeze gândire critică, capacitate de comunicare și învățare durabilă, căt și competențe digitale. Provocarea generată de entuziasmul digitalizării totale versus întoarcerea exclusivă la metodele tradiționale, pare mai actuală ca oricând și cred că merită o analiză profundă, bazată pe date din diverse domenii (educație, sănătate, societate etc.) pentru că în educație nu e ca în politică unde înving voturile. Consultarea reală și comunicarea din perspectivă educațională este mai importantă ca oricând. Să nu uităm că “Virtutea se află la mijloc între două extreme” ne învață Aristotel.
[/responsivevoice]
