Paloma PETRESCU ■
Motto: Cariera jurnalistului e la fel de scurtă ca a atletului. Dobândește repede glorie şi putere şi apoi face loc generaţiei următoare. Puţini sunt cei care continuă şi avansează pe culoar iar cei care îşi văd standardul de viaţă coborând, devin critici necruțători ai presei, îşi fac bloguri, ţin conferinţe şi petrec mult timp încercând să-şi impresioneze prietenii. Nu există stadiu intermediar. Paulo Coelho
Este târziu în noapte. Jurnalistul închide laptopul. Știrea este publicată. Telefonul continuă să vibreze. Mai este un mesaj. Încă o informație de verificat. Încă un apel. Încă o poveste care trebuie spusă.
În urmă cu câteva ore, era la locul unei tragedii. A pus întrebări unor oameni care tocmai își pierduseră liniștea. A vorbit cu cineva care plângea. A văzut lucruri pe care cei mai mulți dintre noi nu le vedem niciodată. A încercat să înțeleagă, să verifice, astfel ca știrea pe care o va publica să fie corectă.
Cei interesați o citesc. O distribuie. O comentează. Trec mai departe. Pentru jurnalist, însă, nu este întotdeauna atât de ușor să treacă mai departe. Gândiți-vă la un jurnalist din teatre de operațiuni.
În spatele fiecărei știri de presă se află un om
Ne-am obișnuit ca informația să ajungă la noi aproape instantaneu. Deschidem telefonul și aflăm ce s-a întâmplat – un accident, un incendiu, un război, o crimă. Poate o nedreptate, o decizie care afectează mii de oameni, o știre care cere să fie auzită.
Rareori ne întrebăm cine a fost acolo. Cine a sunat? Cine a verificat? Cine a pus întrebările acelea dificile unor oameni aflați în cele mai dureroase momente ale vieții lor?
În spatele informației pe care o consumăm în câteva minute se află, adesea, ore de muncă, o presiune psihologică și emoțională pe care publicul nu o vede. Iar uneori, în spatele unei știri se află și o parte din jurnalistul care a scris-o.
Când suferința altora devine parte din meserie
Cercetarea Jurnaliștii români și sănătatea mintală realizată în cadrul programului Superscrieri al Fundației Friends For Friends, vorbește despre o realitate pe care presa o discută prea puțin: costul emoțional al informării publicului.
Peste jumătate dintre jurnaliștii participanți spun că sunt expuși mult sau foarte mult la tragedii, accidente, violență, nedreptate și suferință umană. Nu o dată, nu întâmplător, ci ca parte a muncii lor.
Când un jurnalist ajunge la locul unei tragedii, nu ajunge acolo ca simplu spectator. Trebuie să observe, să înțeleagă, să întrebe, să verifice și să transmită. Trebuie să fie atent la detalii în timp ce alți oameni își trăiesc cele mai grele momente din viață, să rămână lucid atunci când realitatea este greu de privit și trebuie să scrie atunci când poate că, în interior, ar avea nevoie să tacă. O știre se încheie. Ziua de lucru, NU.
În jurnalism, o tragedie poate fi urmată de o conferință de presă, care poate fi urmată de o anchetă, care ar putea fi întreruptă de o altă urgență… Iar jurnalistul continuă.
54% dintre cei chestionați lucrează, în mod obișnuit, mai mult de 45 de ore pe săptămână. 6 din 10 spun că ajung acasă atât de obosiți încât nu mai pot face nici măcar activitățile obișnuite. Aproape 50% se confruntă cu niveluri ridicate sau foarte ridicate de burnout. Și acestea nu sunt doar cifre, în spatele lor se află oameni care au ajuns acasă și nu au mai avut energie să vorbească, oameni care au amânat o întâlnire cu familia din cauza oboselii fizice și psihice, oameni care au răspuns „sunt bine” pentru că nu mai aveau puterea să explice altceva.
„Trebuie să fim acolo”
Poate că aceasta este una dintre cele mai puternice motivații ale jurnalismului.
Trebuie să fim acolo. Când se întâmplă ceva important, cineva trebuie să ajungă la fața locului. Cineva trebuie să pună întrebări, trebuie să verifice ceea ce circulă pe rețelele sociale, trebuie să discearnă între afirmație adevărată sau falsă, trebuie să documenteze ceea ce poate fi o știre.
Această convingere îi face pe mulți jurnaliști să continue chiar și atunci când sunt obosiți.
Dar tocmai aici se află și pericolul, când misiunea devine mai importantă decât propria sănătate, „mai rezist puțin” poate deveni o formă de supraviețuire profesională.
Despre sănătatea mintală se vorbește prea puțin
92% dintre jurnaliștii participanți la cercetare spun că sănătatea mintală și echilibrul emoțional sunt puțin sau deloc discutate în interiorul breslei, iar de multe ori jurnaliștii sunt trimiși să relateze despre traumă, dar sunt prea puțin pregătiți pentru efectele traumei asupra lor.
Doar 12,6% dintre respondenți spun că au beneficiat de cursuri sau sesiuni de informare organizate de angajator cu privire la efectele psihologice ale expunerii constante la tragedii, violență și suferință.
În același timp, 57,5% spun că au apelat, la un moment dat, la sprijin psihologic de specialitate. Atunci când cere ajutor, jurnalistul nu este mai puțin profesionist, ci dimpotrivă, e un semn de conștiență de sine, în sensul că a înțeles că nu poți sta la nesfârșit în fața durerii altora fără ca, la un moment dat, ceva din acea durere să ajungă și la tine.
Jurnalistul nu este o cameră de filmat
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le înțelegem. Jurnalistul nu este doar vocea de la televizor, doar numele care își asumă articolul, este un om. Un om care poate fi impresionat de ceea ce vede, care poate rămâne cu o poveste în minte mult timp după ce materialul a fost publicat, poate fi un om epuizat, care a doua zi se întoarce le muncă. Cum altfel? Știm și vedem dinamica cu care mișcă lumea, cu bune cu rele, în fiecare zi, în fiecare minut apar informații care trebuie să fie auzite, văzute, să devină știri.
Cine are grijă de cei care ne informează?
În fiecare zi, jurnaliștii încearcă să ne protejeze de ignoranță, să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă, ne avertizează. Iar noi? uneori citim știrea în grabă, poate o comentăm fără să știm câtă muncă a fost în spatele ei, uneori criticăm, pe bună dreptate, o greșeală. Prea rar însă ne gândim la omul care a muncit pentru ca acea informație să ajungă la noi. Cercetarea despre sănătatea mintală a jurnaliștilor români ne obligă să privim dincolo de știre, să vedem și omul, să înțelegem că, într-o societate bombardată zilnic de informații, cei care verifică veridicitatea lor au nevoie, la rândul lor, de protecție, de sprijin. Presa nu poate fi puternică dacă oamenii care o fac sunt în prag la epuizare, iar informația nu este niciodată cu adevărat gratuită; în spatele ei se află timp, muncă, presiune, uneori chiar curaj și,mai mereu, o parte din sănătatea celui care a adus-o până la tine. Jurnaliștii sunt preocupați nu doar de a mulțumi interesele cititorului, ci mai ales de rolul lor în societate, de standardele morale și etice și de contribuția pe care o au la schimbările sociale. Acest fapt arată că profesia de jurnalist implică nu doar o responsabilitate față de propriul job, ci și față de societate.Jurnaliștii sunt motivați de impactul pe care îl au în societate (81%) și de importanța muncii pe care o fac (79%). La polul opus, se află factorii legați de stabilitatea profesiei și beneficiile financiare. Mai puțin de jumătate dintre jurnaliști declară că sunt motivați de acești factori. De altfel, în România, mediul jurnalistic este unul destul de instabil, dată fiind impredictibilitatea surselor de finanțare (după cum arată Rapoartele Centrului pentru Jurnalism Independent despre starea presei din România, publicate pe parcursul anilor 2020-2024). Stabilitatea financiară (28%) și încurajările colegilor (23%) au fost indicate în cea mai scăzută proporție ca fiind factori motivaționali în continuarea carierei. Deși este de apreciat faptul că jurnaliștii sunt motivați de factori intrinseci și de rolul pe care îl au în societate, nivelurile scăzute ale motivației financiare și motivației colegiale pot fi îngrijorătoare pentru calitatea vieții profesionale a jurnaliștilor.
Data viitoare când citești o știre despre un eveniment care te marchează emoțional, amintește-ți că, înainte de a ajunge pe ecranul tău, cineva a trebuit să meargă acolo, să retrăiască tragedia despre care te-a informat.
[/responsivevoice]
