Leonard MOCANU ■
L-am așteptat un an, pentru că, prezent fiind la ediția de anul trecut, am decis că e ”UN MAST” (ca să citez o reclamă proastă la picături pentru ochi), să merg și în acest an. Între timp, am căpătat calitatea de jurnalist de ocazie (sau de ocazii), așa că, pe deplin pătruns de importanța noului statut am luat drumul evenimentului.
Cei aproape 100 de kilometri nu au fost un galop de sănătate atât la dus, cât și la întors, pentru că traficul tinde către statutul de infernal, iar cei de la CNAIR se întrec în glume ca să îl încurce și mai tare. Astfel, la trecerea de cale ferată dintre Tariverde și Mihai Viteazul, pe unde trec câte două trenuri pe zi în fiecare sens, tronează deasupra șoselei, pe un stâlp (de fiecare sens) care l-ar face fericit pe orice colecționar de fier vechi, ditamai indicatorul ”Trecere la nivel cu calea ferată, fără bariere”, adică o locomotivă pentru cei care au luat permisul în patria lui Dobrin. Asta, ca să parafrazez o anecdotă, este pentru cei care nu cunosc drumul, pentru că de câțiva ani trecerea la nivel a fost reabilitată și au fost instalate bariere automate. Dar rezultatul e firesc: unii șoferi dau crezare indicatorului suspendat, alții semaforului de la barieră, astfel că traficul se face în sistem ”acordeon”.
Aș remarca încă o dată aspectul îngrijit al localităților din județul Tulcea, cu drapele ale României arborate pe stâlpi într-un mod unitar, cu șosele de foarte bună calitate, cu trotuare și (chiar) spații verzi. La acest ultim capitol, excelează Baia, cu o alternanță foarte plăcută de Hibiscus înflorit și arbori ornamentali din neamul coniferelor.
În Jurilovca, traficul este limitat către străzile laterale, numeroșii polițiști, jandarmi și oameni de ordine orientând șirul de mașini către parcarea amenajată pentru acest eveniment pe o suprafață de 12 hectare, la marginea localității. E adevărat, unii obișnuiți cu negrul asfaltului vor murmura la vederea prafului destul de gros în condițiile meteo ale acestui an, dar deziluzia se topește repede, ajutată de șirului de microbuze, într-o procedură continuă de du-te-vino către și dinspre portul turistic.
Care port? Cel nou, firește, dar și cel vechi, rămas în postura de ”secund”, destinat celor ce vor să expună (și poate să facă un ban) produse tradiționale specifice portului popular al comunității lipovenilor, suveniruri cu iz tradițional, băuturi răcoritoare și alcoolice specifice acelor locuri și câte și mai câte. Tot în zona portului vechi este amenajat locul de distracții pentru cei mici, iar pe un spațiu gazonat te îmbie o echipă numeroasă din Galați, membri ai unei asociații de tir cu arcul istoric, disciplină ce îmbină caracterul sportiv, cu tradiția seculară a acestei îndeletniciri mai degrabă războinice. Îmbrăcați în costume cu iz medieval, respectivii arcași te îmbie să-ți încerci ”chemarea” către acest sport, care are o federație națională din 2022 și circa 15 cluburi și asociații afiliate (nu și de prin Dobrogea, aici s-au tras ”tunuri” dintotdeauna).
Ne îndreptăm către portul nou, gazda actualei ediții a festivalului. Vedem cele 50 de ceaune sub care focul a fost aprins sâmbătă, 2 septembrie, la ora 10.45, și în care se vor găti aproximativ 50.000 de porții de borș pescăresc lipovenesc, ce vor fi oferite vizitatorilor în cele două zile ale manifestării.
Treaba este abia la început, așa că ne îndreptăm spre noi atracții.
La ora 11.00, s-a dat startul reprezentațiilor artistice pe scena festivalului. În așteptarea vedetelor cu nume (Goran Bregovic, Loredana, Viorica și Ioniță din Clejani, Theo Rose și nu numai), vizitatorii sunt trecuți printr-un carusel al culturi etniilor ce viețuiesc în Jurilovca sau în împrejurimi. Au început preșcolarii grădiniței, apoi elevii școlii generale, ambele din localitate, care au dansat pe ritmuri ale rușilor lipoveni, etalând costumele viu colorate ale etniei. Apoi, rând pe rând, pe scenă au urcat amatori și profesioniști reprezentând etniile turcă, română, aromână, greacă, rromă, culminând cu Ansamblul Artistic Profesionist ”Baladele Deltei”, din Tulcea (ce o mai face ”Brâulețul” nostru?). Vor urma și alții, iar combinația de muzică, dans și culoare a portului tradițional va spori dorința de distracție și pofta de mâncare. Aceasta este alimentată, pe lângă zecile de mii de porții de borș oferite, ce implică și șederea la o coadă apreciabilă, și de alți câțiva zeci de expozanți de bunătăți. Înainte de a enumera, vă recomand să nu citiți următoarele rânduri dacă nu ați mâncat bine, eventual pește.
Deci: pește gătit în orice formă: caras prăjit, pește de mare (stavrid, chefal)/sturion/calcan/file de crap fript, plachie de crap, borș pescăresc, storceag (de sturion, de calcan sau de somn), fructe de mare la discreție. Pentru cei certați cu peștele, mititei, fleici pe grătar, frigărui, grătar de pui, pastramă. Și, desigur, dulciuri (gogoși, înghețată, prăjituri specifice zonei) și băuturi cu mai multe sau mai puține grade alcoolice. Zeci de standuri, zeci de mese (unde obținerea unui loc coincide cu o victorie la Campionatul Mondial de Fotbal sau la un turneu de Mare Șlem la tenis), mii de vizitatori, care gustă cu ochii, salivează abundent și se decid cu greu. Evident, pentru că și limitele tubului digestiv sunt…limitate.
Despre prețuri, ce să spun: nu le-am inventariat pe toate, dar ce e clar, la două persoane te păstrezi cu greu în limita a două cifre, mai ales la două feluri de mâncare. Nu vreau să fiu văzut nici nabab, dar nici calic, așa că am să adopt o atitudine pozitivă: cine a făcut efortul și a avut plăcerea să-și rupă o zi (sau mai multe) pentru festival, va găsi, cu siguranță, și bani pentru meniu.
În ce ne privește, am optat pentru ceea ce considerăm a fi ”regalul” preparatelor de pește, storceagul, și pentru o felie de nistetru fript. Evident, gusturile sunt gusturi și la mâncat, și la gătit, așa că mă voi limita să spun că putea fi mai bine, mai ”tradițional”, pentru că a cam fost făcut din economie (inclusiv de gaz sau de lemne, cu cartofii cam ”al-dente”. Dar asta e, va mai fi un an și apoi încă unul și…să fim optimiști.
N-aș dori să trec ușor peste locul ales pentru acest eveniment, Portul Turistic Nou al comunei Jurilovca. Sincer, locul, cu arhitectura, cu felul în care a fost amenajat, cu întrepătrunderea de cer, apă, stuf, bărci mi-a amintit de un loc mirific din Țările de Jos, Giethoorn, Orașul Fără Străzi. Stau să mă gândesc cum ar fi putut arăta acest port dacă Jurilovca ar fi fost un municipiu de un sfert de milion de locuitori, port la Marea Neagră sau la o altă mare sau ocean al lumii. Sau dacă urbea noastră ar fi fost binecuvântată cu o administrație locală așa cum declară toți candidații în campania electorală: în slujba intereselor reale ale cetățeanului. Din păcate, toți uită să spună care cetățean.
Pe podul care leagă platforma portului nou de o insulă în miniatură, este fixat un ecran imens, pe care se proiectează ceea ce se întâmplă pe scenă. Încă un astfel de ecran este amplasat ”strategic”, astfel încât cei ce nu ”bat” cu privirea până la scenă, să fie la curent cu evenimentele de acolo. Pe insulă, câteva locuri amenajate pentru ca vizitatorii să se imortalizeze în diverse ipostaze (evident, cu specific local), inclusiv un cort, unde turiștii se pot fotografia ”pe cheltuiala primăriei”.
Și cum, vorba lui Toma Caragiu, petrecerea continuă, încă mai este timp azi pentru o plimbare la Jurilovca. Nu vă speriați dacă pe alocuri se circulă în coloană, dacă în parcare e prea mult praf, sau dacă porțiile gratuite sunt pe sfârșite. Se găsește ceva pentru toată lumea, măcar o frumoasă coroniță specifică portului lipovenesc, pentru doamna (sufletului) dumneavoastră.
Am lăsat la final câteva impresii despre modul în care organizatorii au tratat relația cu presa. Ce e de spus? Au rezervat un spațiu special, decent, pentru jurnaliști. Au identificat un loc în care jurnaliștii își pot parca autovehiculele, au eliberat taloane de acces pentru autovehiculele presei și ecusoane pentru jurnaliști. Au pus la dispoziție mijloc de transport din Constanța (probabil și din Tulcea) pentru reprezentanții mass-media. Au emis și emit comunicate de presă pe măsură ce evenimentele se derulează. Încearcă să medieze diverse întâlniri între primar, invitați, artiști, pe de o parte, și reprezentanții mass-media, pe de altă parte. Având în vedere, totuși, prezența în fruntea echipei a unui jurnalist cu experiență, poate că o prezență mai proactivă pe rețelele de socializare ar fi fost de dorit. Sau nu am știut noi să o căutăm.
În concluzie, cu bunele și mai puțin bunele lui (am convenit, gusturile nu se discută), Festivalul Borșului Lipovenesc de la Jurilovca rămâne și în acest an (și probabil încă vreo câțiva de acum încolo) cel mai căutat eveniment de profil din Dobrogea. De ce? Pentru că inițiatorii au pornit de la o poveste (în jurul a două ceaune, acum 14 ani), au adăugat, au adăugat, dar esența poveștii a rămas aceeași: viața omului din Deltă, cu munca lui, cu bucuriile și cu tristețile lui. Iar această poveste s-a transformat într-o mănușă pe care cu greu se vor încumeta alții să o ridice, de vreme ce ei organizează ”festivaluri” cu expozanți cu care, dacă vrei să dai mâna cu toți, îi epuizezi în cinci minute.
