Leonard MOCANU ■
3. Armata e cu noi!
Televiziunea Română Liberă s-a jucat cu telespectatorii preț de 10-12 ore, promițându-le imagini de la Procesul Ceaușeștilor, pe care le-a difuzat, editate, după miezul nopții. Puțini au fost cei care au dorit să vadă acele imagini, pe cei mai mulți agitația ultimelor zile uzându-i peste măsură. În plus, cadrele și militarii în termen începeau ”aventura” protejării obiectivelor ce fuseseră repartizate unității. Numărul informațiilor și alarmelor false a scăzut vertiginos și, încet-încet, viața intra într-un altfel de normal.
Pentru a asigura ordinea socială în Constanța și pentru a preveni incidentele, la nivelul garnizoanei s-a luat decizia înființării unor patrule mixte. Acestea erau compuse dintr-un maistru militar sau subofițer și un militar în termen de la armată și un subofițer de miliție. Aceștia se deplasau cu taxiuri ale societății de transport local, șoferul autoturismului fiind al patrulea membru al echipei. Rolul lor era să mențină ordinea publică și să dezamorseze orice intenție de conflict. Colegii noștri care făceau parte din respectivele patrule ne povesteau la revenirea în unitate că, în situația unor conflicte între cetățeni, în special în zonele mai ”sensibile” ale orașului, subofițerii de miliție nici nu aveau curajul să coboare din mașini. Justificau că, înainte de 22 Decembrie, prin atitudinea lor fermă și intransigentă (!!!) își creaseră multe antipatii, iar prezența lor risca să inflameze respectivele situații. Nu a trecut mult și aceiași subofițeri, ajunși polițiști între timp, au revenit la fermitatea și intransigența care îi caracterizau, uitând pe deplin zilele în care își lăsaseră baltă responsabilitățile.
Pe 26 decembrie, unitatea a desemnat un subofițer și zece militari în termen, pentru a asigura paza Atelierelor de Reparații ale Șantierului Naval Midia. Cu două zile în urmă, grupe formate din cadre militare și militari în termen au fost detașate la Primăria Năvodari și la Ecluza Năvodari. Ulterior, un ofițer a fost detașat la Combinatul Petrochimic Midia, în calitate de responsabil cu coordonarea gărzilor patriotice din instituție. Pe 29 decembrie, unitatea a mai avut o misiune generată de o informație care s-a dovedit falsă, anume ”capturarea unui grup de foști activiști ai PCR, care se manifestau ostil față de noua conducere politică a țării”. Aceștia acționau la ferma de partid de la Sibioara. Bineînțeles, la înapoiere comandantul grupei de intervenție a raportat că la Sibioara nu s-a găsit nicio persoană suspectă.
Deși tacit comandantul accepta ca pe timpul zilei cadrele militare, prin rotație, să meargă la domiciliile lor, în Constanța, în principal din motive de igienă personală și pentru a-și liniști familiile, am rămas încazarmați până după Anul Nou, a cărui sosire am sărbătorit-o în unitate, la popotă, împreună cu militarii în termen. Îmi amintesc că șeful restaurantului Hanul Piraților, cealaltă ”cazarmă” rămasă în picioare după demolarea satului Mamaia, în 1987-1988, s-a oferit să ne sprijine cu o echipă de bucătari, care a pregătit masa de revelion, în contrapartidă la deschiderea comandantului de a asigura în fiecare noapte câte doi-trei militari, care să confere siguranță stabilimentului. Îmi amintesc, de asemenea, că în meniu s-a regăsit Pepsi, aprovizionat, evident contra-cost, de la Fabrica ”Munca” Ovidiu, ca răsplată pentru meritele armatei în succesul revoluției.
La câteva zile după Anul Nou, s-a introdus serviciul care, la marină, e cunoscut sub numele de ”treime”: o treime din personal în unitate, două treimi acasă, după terminarea programului. Îmi amintesc că nu începuse bine 1990 și ne-am trezit pe cap cu controlul financiar de gestiune, ”revizia”, cum era cunoscută în jargonul nostru. A fost un adevărat calvar pentru responsabilii cu armamentul și muniția unității și pentru ofițerul controlor să descâlcească ițele existentului și consumurilor pe timpul revoluției, întrucât lucrurile erau în dinamică, militarii executau servicii de patrulă și pază în multe locuri, cu armament și muniție la ei, iar ce se trăsese în ultimele zile ale anului anterior nu fusese lămurit foarte clar. Până la urmă, controlul s-a încheiat cu bine, deși ofițerul controlor a plecat cu sufletul îndoit, dar mai clar de atât nu se putea.
Tot în primele zile ale lui 1990, pe măsură ce soseau nave cu ajutoare din toate părțile lumii, acestea erau descărcate și depozitate la mai multe hoteluri în Mamaia. Unitatea a primit sarcină să asigure paza 24/7 a acestor hoteluri. Din păcate, la înapoierea din ture, militarii ne povesteau cam ce se vedea chiar cu ochiul liber, lucruri și fapte care nu fac cinste nimănui. Am aflat că personalul civil detașat din oraș pentru a tria ajutoarele, în special femei, se deda la fapte reprobabile. Dacă la sosire veneau cu o pereche de dresuri, la plecare aveau îmbrăcate patru-cinci-șase perechi. La fel, pe sub paltoanele cu unul-două numere mai mari aveau rânduri de lenjerie și obiecte de garderobă pentru toată familia. Soldații noștri vedeau, dar, ca să fiu răutăcios, era vina lor, pentru că ei trebuiau să păzească având fața către exteriorul hotelurilor, nu spre interior. Astfel de fapte au ajuns și la urechile comandantului, care, energic și corect, a pus degetul pe hemoragia respectivă, pe care, neputând să o oprească a găsit măcar soluția ca fiecare militar în termen din unitate să primească, în schimbul unei sume modice, câte o pereche de jeans, iar cadrele militare să beneficieze, tot contra-cost, de un pachet care conținea produse alimentare. Îmi amintesc că atunci am avut ocazia să mănânc prima dată în viață conservă de ton în ulei, să desfac un pachet de cafea naturală cu granulație mare, pentru filtru sau să văd ”pene” italiene, paste care creșteau la fiert precum lipitorile, spre deosebire de pastele noastre de la acea vreme.
Unitatea a asigurat în continuare câte un ofițer pentru un serviciu de 24 de ore la Primăria Năvodari. Rolul lui era acela al unui caporal de schimb: având la dispoziție un autobuz de la societatea locală de transport, venea la unitate, lua șase militari în termen înarmați, pe care îi conducea la Poșta Năvodari, la postul de poliție și la primărie, pentru un serviciu de șase ore. Mergea apoi cu militarii ieșiți din schimb în unitate și repeta corvoada după alte șase ore. În restul timpului, ofițerul stătea la secretariat, iar după plecarea primarului, avea la dispoziție biroul acestuia, cu căldurică și televizor color. Totodată, avea la dispoziție o încăpere pentru odihnă. Am fost desemnat să fac acest serviciu într-o zi de sâmbătă, la mijlocul lunii, când se trecuse deja la săptămâna de lucru de cinci zile. În acea zi, primarul și câțiva lucrători au trecut pe la serviciu, dar în rest primăria era goală. Motivul venirii era legat și de faptul că în acea zi “Năvodariul” fusese planificat pentru a ridica din ajutoarele sosite din străinătate, de la hotelurile unde se făcea trierea acestora. În jurul prânzului, un autoturism ARO 243 al primăriei s-a întors din Mamaia, cu spațiul din spate plin până la tavan, astfel încât, atunci când au deschis ușa din spate, o bună parte din materiale a căzut pe trotuar. Materialele au fost introduse într-o încăpere la parter, iar mai mulți dintre angajații primăriei le-au ”triat” preț de câteva ceasuri, din exterior auzindu-se doar foșnetul ambalajelor.
Mi-am aruncat priviri complice cu paznicul civil al instituției și cu militarii noștri, iar paznicul mi-a povestit cum au decurs lucrurile la revoluție. După ce un grup de cetățeni a ocupat primăria, unul mai întreprinzător s-a proclamat primar, cu acordul celorlalți. ”Domnule locotenent-major, dacă primarul ”în funcție” pleca la toaletă, trebuia să ia scaunul cu el, pentru că altfel, când se întorcea, găsea pe altcineva pe scaunul lui, ales democratic. Iar șarada s-a repetat de mai multe ori”, mi-a relatat acesta. Am sperat ca serviciul să treacă pe cât de repede posibil, iar a doua zi l-am rugat pe comandant să nu mă mai planifice în acel serviciu, de huzur de altfel, întrucât nu doream să patronez astfel de matrapazlâcuri. Din fericire, am fost ascultat.
La data de 15 februarie indicativul ”Radu cel Frumos” a încetat, dar ”treimea” noastră în unitate a continuat până la mijlocul lunii martie. Așa s-a încheiat această aventură numită revoluție, care a condus la schimbarea orânduirii politice, care a confirmat sau reconfirmat în funcții mulți oameni ai vechiului regim, care a condus la un pluralism politic ideal doar pe hârtie și a marcat certificatul de naștere al unei noi clase politice: îmbogățiții revoluției.
Este de interes și:
Episodul 1) Cum am trăit Revoluția Română și…ce a urmat, la Constanța
Episodul 2) Revoluția Română și…ce a urmat
