Acasă PAMFLET Urma scapă turma!

Urma scapă turma!

11699
0

Dan MIHĂESCU ■

Toamna patriarhilor

Mai avem fix o zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale 2024 și doar alte trei ne despart de deznodământul fatal pentru 12 dintre candidații înscriși. Pardon doar 11, căci Ludovic Orban a avut mândrie fără prejudecată și și-a zis că decât să vadă lumea cât mai prețuiește în ochii alegătorilor mai bine să renunțe el, public.

Strategiile de marketing electoral au dat, n-au dat roade dar pe principalii doi competitori ce își rezervaseră din start și prezumtivele roluri pentru administrarea în continuare a statului, după actualele scrutine, Ciolacu și Ciucă, îi văd cam opăriți. Pesemne că ceva nu le-a ieșit cum trebuia sau cât și unde au băgat.

Adică, de unde singura lor problemă, din aluziile pe care le făceau, era că cine o să primească cheile de la Președinție și care la Guvern, acum, de vreo două zile văd că în toate sondajele se pune problema dacă Ciolacu prinde o calificare în turul al doilea iar pe Ciucă l-au trimis să caute mingea pe coclauri.

În schimb Elena Lasconi e la vârf iar sondorii îi dau șansa vieții, să-i țină contra lui Siemion în turul al doilea. Ar fi de râs, de n-ar fi de plâns. Dacă tot au creat sociopulatorii acest ecart atunci și auricii au început să-și ia avânt precum calu’ de bășină, de-alde neica nimeni Murad ori Cupșa plătesc anunțuri în ziare că și-au lăsat la rând sticlele de lapte pe la ministerele Economiei sau Transporturilor. Bizar dar plauzibil, ce să zic?

Am văzut români fericiți!

Adevărul este că la  ruleta electorală, ca la orice cazino, pot apărea multe surprize; jucătorii și spectatorii sunt ținuți cu sufletul la gură până în ultima clipă dar întotdeauna casa câștigă iar crupierul împarte potul cu parcimonie participanților. Cred că așa o să fie și de data aceasta iar meteoricul Siemion, în traiectoria sa fulminantă pe bolta politicii, venind de nici unde către încotro, ne va lăsa pe toți cu gura căscată, așa cum i-a lăsat și pe basarabeni, la vremea lor.

Eu unul, despre tânărul ăsta aspirant intrat bătrân în politică, aproape că nici nu auzisem până în 2020 când a “spart” casa de pariuri la parlamentare cu ridicolul său acronim de partid AUR. Acum, din prisma succesului electoral trecut văd că spaima e mare în rândul politicienilor. Au încercat să-l ponegrească ba c-ar fi pe mână cu rușii, ba că ar fi pe invers cu femeile, dar nu le-a ieșit nimic. Dimpotrivă l-au întărit iar părerea mea este că Siemion nu este de nici unele și poate fi ce este nevoie.

E dintr-o familie onorabilă. A fost elevul unui colegiu național din buricul capitalei, student la Universitatea București – nu la vreo bombă de fabrică de diplome – masterand la Iași, la A.I. Cuza dar s-a remarcat ca băiat de galerie pe stadioane. A făcut comerț cu petarde și artificii, a dat-o în bară, a găsit o acoperire ca director de marketing la o firmă de construcții civile. Știe să se poarte ca golanii pe stradă dar poate să aibă și o prestanță cizelată cu puncte de vedere susținute elocvent. E mahalagiu și în egală măsură om de dialog rațional. Intimidează dar se lasă îmbrâncit când n-are încotro. E bronzat fără a fi țigan.

“Stagiatura” civică, precursoare a carierei politice, a făcut-o peste Prut. Acolo se presupune că a inventat sloganul de mare impact psiho-sociologic „Basarabia e România”, vopsit ulterior pe toate elementele de infrastructură de transport, de pe ambele maluri ale râului ce ne desparte.

Din perioada basarabeană lumea și-l amintește ca argint viu, neobosit, neodihnit, într-un perpetuu dute-vino, fie între cele două state fie prin R.Moldova unde aidoma căpitanului de plai din poveste dădea ordine unor grupe de tineri cu misiuni numai de el știute. Pe ăia îi și plătea, cu țârâita, ce-i drept, dintr-o geantă doldora, ce-o avea mereu asupra sa precum prezident Putin valiza nucleară. De unde avea el atâta bănet și cum de nu-i era frică să-l care peste tot, nimeni nu-ntreba dar toată lumea se bucura că-l are prin preajmă.

Despre ruși se știe că ei nu prea lasă urme pe acolo pe unde lucrează așa că dacă cineva se încăpățânează a-l ponegri pe Siemion drept colaborator SVR, GRU, FSB sau ce-o mai fi, atunci este în eroare și pierde timpul. Sau nu, greșesc: rușii lasă urme dacă vor să compromită pe cineva…

Sursa: Radio Europa Liberă

Prima manevră ca persoană publică, prima ieșire la rampă a lui Siemion a fost în Basarabia unde i s-a croit o organizație în fruntea căruia a fost instalat lider absolut, numită pompos platforma unionistă Acțiunea 2012. Declarativ, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 era o mișcare militantă pentru unirea R. Moldova cu România în fapt el lider maximo, Siemion susținea organizarea protestelor de stradă în fața Ambasadei României din Chișinău pentru lipsa de inițiativă a statului român.

Spuneam că rușii nu obișnuiesc să lase urme la construirea pilonilor subversiv-clandestini pentru războiul asimetric atâta doar că organizarea cuplului Lulea-Siemion-Târziu de la Chișinău, în mare măsură a replicat modelul agenturilor rusești bazat pe finanțarea trinomului mediatic: ziar-radio-tv. Unioniștii lui Siemion au început colaborarea cu revista ROST, ideile lor au prins glas la Radio Vocea Basarabiei și încet s-au oploșit la sediul cotidianului Timpul cu al cărui patron, după o colaborare benefică, pentru ambele părți, pe 10 septembrie 2016 a lansat proiectul comun 10 TV Moldova în cadrul asocierii între „PP Timpul de Dimineață” și Acțiunea 2012.

Martorii sunt de părere că cei care-l născuseră pe Siemion unionist și îl mobilizaseră în Basarabia aveau în vedere experimente socio-politice tematice drept pentru care, uni dintre cei mai copți la minte și cu experiență de viață au atras atenția că întreaga activitate a grupului poate compromite exact idealurile existențiale ce o defineau: românismul și unionismul.

Pe măsură ce geanta cu bani, fără fund, din care Siemion susținea volumul crescând al  manoperelor unioniste, exigența comanditarilor în privința opiniilor afirmate de invitați la emisiunile radio-tv sau al articolelor scrise creștea: Spuneți și scrieți ce vreți fără să-i atacați pe ruși căci vrem să cucerim și auditoriul rusofon și rusofil!” Perplexitate maximă!

A venit apoi și vremea expulzării lui Siemion din Basarabia, în 2015, motivată de acțiuni ce concură la destabilizarea țării iar unioniștii de pripas s-au împrăștiat care încotro, fiecare cu cât o fi agonisit, din buzunarul nu se știe cui?!

În 2018 a mai avut un zvâc fondând Alianța pentru Centenar context în care a decretat că Anul Centenar 2018 este despre Basarabia! Așa cum s-a văzut, anul a trecut dar n-a fost să fie și cu toate astea i s-au mai îndesit penele din aripi și după multe exerciții și repetiții în 2020 a reușit să zboare în parlament cu noul vector de imagine AUR (Alianța pentru Unirea Românilor).

Nici acum, în 2024, partidul cu pricina nu prezintă vreun atu serios, în concepția mea, pentru a atrage  puhoiul de voturi care l-ar fi creditat, acum patru ani cu 9% în Parlamentul României. Minuni electorale s-au mai întâmplat, însă. Și totuși, la vremea respectivă, fără structuri organizatorice și militanți în teritoriu, fără notorietate, Siemion unionistul se hazarda să facă planuri și pentru a promova un prezidențiabil în R.Moldova, contra Maiei Sandu.

Acum, la patru ani distanța îngerul negru unionist, cutează deja să se viseze la guvernare și dă de înțeles că: “a fost bine cât a fost în opoziție dar parcă mai bine ar fi la guvernare”. Cică așa ar fi fost înțelegerea cu PSD, de la început, să lase PNL în ofsaid pe parcursul campaniei electorale prezidențiale doar că ce să vezi, lucrurile par să se fi încurcat atât de tare încât Ciolacu are palpitații, de vreo săptămână, în privința calificării sale în turul al doilea. Iar pe Siemion nu mai pare să-l țină nimic în loc din avântul luat, acela despre care vorbeam la început precum al calului cu gaze-n burtă.

În momentul de față, sondajele reale, interne, de lucru ale partidelor care își permit să lucreze cu cifre reale pentru a decide strategiile de ultim moment, încă îl indică pe Ciolacu pe primul loc, cu un mic avans din care tot pierde iar pe Ciucă și Siemion la egalitate, liberalul bazându-se pentru calificarea în turul al doilea pe aportul de voturi al structuii organizatorice a partidului, prin primarii din teritoriu, iar îngerul negru unionist pe hipnoza exercitată asupra votanților diasporeni, dispuși mereu să sancționeze guvernul.

Vom vedea dacă urma scapă turma, sau dacă românilor le va da Dumnezeu mintea cea de pe urmă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.