Marius TEJA ■
Pe prima pagină a ediției din 29 martie 1881, săptămânalul „Farul Constanței. Ḑiar oficial al județului Constanța”, publica un articol referitor la două sate de la granița cu Bulgaria.
Textul era, de fapt, o reacție la un articol din secțiunea Felurimi din 15 martie (numărul 32) al publicației tulcene „România Transdunăreană”, care a și fost reprodus de colegii constănțeni.
„Soldații români de pe granițele Bulgariei descoperă un sat românesc, mare și bine populat, sat asupra căruia nici o administrație până astă ḍi de la declararea resbelului [aprilie 1877] nu puse stăpânire pe el. Așa că nici administrația rusă Belocercovici [mai 1877-noiembrie 1878], nici administrația principatului bulgar [vasal Imperiului Otoman], nici a nostră, nu luase în stăpânire acel sat. Comandamentul graniții dând semă Diviziei [Activă Dobrogea] despre acest sat și cerând deslegări, Divizia română dedu ordin a fi ocupat ca res nullius.
Dupe care apoi administrația plășii luând posesiune de sat, au găsit funcționând încă vechii ciorbagii [primar rural] de sub administrația turcă și tote mergând ast-fel ca și când turcii nici o dată n-ar fi părăsit Dobrogea.
Se înțelege că s`au luat imediate măsuri pentru încorporarea lui în plasă.”
Deoarece ziarul din Tulcea nu era „îndestul de exact informat”, Prefectura Constanța s-a simțit datoare „a restabili adevărul”. Astfel, conducerea județului din sudul Dobrogei a luat în considerare că „alusiunea” din articolul ziariștilor din nordul Dobrogei face referire la satul Docuzaci (docuz=nouă; agaci=copaci) sau la satul Hasancea.
În timpul regimului otoman, așezarea Docuzaci (azi satul Măgura din comuna Cerchezu) nu făcea parte nici din kaza (cea mai mică unitate administrativ-teritorială otomană condusă de un kadi=judecător religios) Silistra, nici din kaza Mangalia.
Ca urmare, la organizarea plășilor (ocoalelor) românești Mangalia și Silitra Nouă, satul nu a fost revendicată de administratorii celor două unități administrativ-teritoriale românești și „a remas, într-adevăr, puțin timp neocupat”.
Dar, la prima inspecție din primăvara anului 1879, prefectul Remus Opreanu (1878-1881) a destituit pe ciorbagiul bulgar, a instalat un post cu șase militari și a trimis pe administratorul plasei Mangalia să preia localitatea. Cătunul cu cele 10 familii musulmane și două „câșle” (stâne) bulgare a fost arondat comunei Cara-Omer (azi orașul Negru Vodă).
Se preciza că de la momentul luării în posesie, prefectul vizitase de mai multe ori așezarea.
Hasancea, celălalt sat locuit de turci la care putea face „alusiune” publicația de pe malul Dunării, era străbătut de noua graniță româno-bulgară: 15 case se aflau în partea românească a satului, iar trei case în partea bulgărească. Ca urmare, cele trei familii rămase în Bulgaria ceruseră prefecturii Constanța permisiunea să se așeze în România, deoarece aici se afla și geamia localității, cerere care le și fusese aprobată. Așezarea a fost integrată comunei Hasarlik (Asarlâk; azi sat Cetatea în comuna Dobromir), darm la cererea locuitorilor, a fost apoi atașată comunei Hairanchioi (azi comuna Dumbrăveni).
Ca o concluzie, prefectura Constanța sublinia că cele două sate nu fuseseră în situația de a fi considerate res nullius, concept din dreptul roman și modern referitor la un bun asupra căruia nu există drept de proprietate în prezent.
[/responsivevoice]
