Emil ȚÎRCOMNICU ■
Aspecte din presa românească a vremii ●
Portret din lucrarea lui Petru Vulcan, Albumul Național al Dobrogei (1866-1877-1906), București, 1906
Între primii comercianți macedoromâni stabiliți în Dobrogea de Nord, după alipirea la România, în anul 1878, conform hotărârii Congresului de la Berlin, a fost Tănase G. Dabo, personalitate marcantă pentru sfârșitul de secol XIX și începutul de secol XX.
Tănase G. Dabo era născut în satul aromânesc Gopeși, localitate de lângă Bitolia, în Imperiul otoman, în anul 1849. În anul 196, cum vom vedea, era „unul din fruntașii noștri naționaliști și reprezentantul comerțului în Constanța” (din prezentarea făcută de Petru Vulcan în Petru Vulcan, Albumul Național al Dobrogei)
A fost președinte al Camerei de meserii din Dobrogea. La 5 iulie 1896 a fost ales membru în Camera de comerț a orașului (ziarul „Voința Națională”, An XIII, nr. 3469, 9 iulie 1896, p. 2), reales în aprilie 1898 (ziarul „Voința Națională”, An XV, nr. 3988, 30 aprilie 1898, p. 2) și reconfirmat în aprilie 1899 (ziarul „Voința Națională”, An XVI, nr. 4273, 27 aprilie 1899, p. 3). Și în anii 1901, 1902, 1905, dar și în 1911 și 1912 era membru în camera de Comerț și Industrie din Constanța (ziarul „Viitorul”, An IV, nr. 1230, 22 iunie 1911, p. 4, și ziarul „Universul”, An XXX, nr. 57, 28 februarie 1912, p. 1)
T. G. Dabo a fost antreprenor, pe la 1885-1896, al Băilor de Mare, stabilimente organizate atât în port, lângă farul genovez, cât și la vii, un loc de distracție a protipendadei din Constanța, unde se ajungea cu un tren de plăcere sau cu tramcarul (un vehicul mare tras de cai). Își făcea reclamă, ca antreprenor al băilor, în diverse ziare.
Avea afaceri și cu tutun, dar și cu sobe de încălzit și pentru bucătării, Inker & Ruh, fiind distribuitor pentru Constanța, în anii 1892-1894. Era distribuitor de ziare, fiind numit, în multe articole de presă, librar.
A fost membru al Societății de Cultură Macedo-Română, făcând parte, în anii 1909-1914, din Comitetul de 35 al acesteia prestigioase asociații întemeiate la 23 septembrie 1897 la București, care reprezenta interesele aromânilor din România și din Balcani. A colaborat cu Liga Culturală.
A fost membru în consiliul de administrație al „Caselor privilegiate de împrumut pe amanet în România, Muntele de pietate” și al Băncii de Scont din Constanța, până la moarte.
Tănase G. Dabo s-a implicat pe plan cultural odată cu venirea în Constanța a lui Petru Vulcan. Alături de alți aromâni, au întemeiat Societatea de Binefacere a Românilor-Macedoneni și Albanezi „Ajutorul”, la 16 noiembrie 1897, fiind ales președinte. (vezi)
Anunțul-invitație pentru sfințirea steagului Societății de Cultură și Bine-facere „Ajutorul” a Românilor-Macedoneni și Albanezi din Constanța, din 17 mai 1898, Arhivele Naționale Centrale din București, fond Societatea de Cultură Macedo-Română, dos. 10, f. 29.
A contribuit, în calitate de președinte, la realizarea steagului Societății „Ajutorul”, tricolorul cu efigia Lupoaicei pe o parte și cu a Sfinților Împărați Constantin și Elena, patronii asociației, pe cealaltă parte. (ziarul „Constituționalul”, An IX, nr. 2496, 5 februarie 1898, p. 2-3)
La 10 martie 1898, președintele T. G. Dabo s-a deplasat la București pentru a comanda confecționarea steagului. „…steagul va costa lei 800 cu toate accesorile sale. Va fi executat în pânză de mătasă, calitatea cea mai bună, în trei culori naționale, la mijlocul pânzei, pe fața întâia va fi brodată emblema: Romulus și Remus nutriți de lupoică. Împrejurul acestei embleme brodată cu fir de aur veritabil se va înscri: Societatea de cultură și binefacere „Ajutorul”. Pe fața a doua se va broda efigia Sfinților Împărați Constantin și Elena, ținând biserica ca patroni ai societăței. Împrejurul acestei efigii se va înscrie: Fondată la anul 1897 Noembre 16. Deasupra va fi asortată cu o aquilă.” (ziarul „Constanța”, Anul VII, nr. 245, 22 martie 1898, p. 2)
Despre acest steag, Petru Vulcan spunea: „Ei bine, Societatea «Ajutorul»reprezintă azi în Dobrogea excelența neamului românesc; ea ne-a întărit și a făcut ca glasul nostru să fie ascultat cu respect. Dar orice stat-major, chiar orice instituțiune își are un steag care reprezintă unirea și puterea și cum din fericire noi ne înmulțim pe fiece zi, vă întreb să-mi răspundeți, daca vă mai convine să rămâneți mult timp fără steag, fără ca el să fâlfâie în zile de sărbători naționale în fața localului Societății? Ne trebuește un steag da, aceasta trebuie să fie cuvântul pornit din inima fiecăruia. Trebuie să contribuim cu toții până la unul pentru steag, căci el reprezintă mândria noastră națională. El se face pentru totdeauna, să lăsăm prin urmare urmașilor noștri сеva demn de noi și frumos.” (ziarul „Constituționalul”, An IX, nr. 2496, 5 februarie 1898, p. 2-3)
Almanahul macedo-român (Pentru știința, literatura și cultura poporului macedo-român) cuprinzând informații despre Imperiul otoman și România, despre personalitățile vremii, dar și cele macedoromâne, precum și aspecte din trecutul acestora, ale macedoromânilor din Austria și Ungaria, lucrări și în dialectul aromân, a fost publicat de un comitet de inițiativă format din T. G. Dabo, T. Șunda, Nicolae Tacit și Petru Vulcan. Venitul obținut a fost trimis în Macedonia, pentru sprijinirea construirii bisericii românești din Crușova. (ziarul „Tribuna”, nr. 41, 23 februarie 1900, p. 163)
La aflarea veștii că scriitorul Ștefan Mihăileanu, directorul ziarului Peninsula Balcanică, a fost asasinat de către un bulgar la București, în noaptea de 22 iulie 1900, alături de Petru Vulcan și de aromânii din Constanța a participat la slujba de pomenire de la Catedrală și la manifestația de protest care a urmat pentru înfierarea practicilor teroriste ale comitetelor bulgare macedonene revoluționare. (ziarul „Adevărul”, An XIII, nr. 3959, 4 august 1900, p. 3)
În anul 1902, împreună cu Petru Vulcan, s-a ocupat de strângerea de cărți pentru a realiza o bibliotecă la Gopeși, localitatea sa natală, aflată lângă Bitolia.
Fiind consilier al primăriei Constanța, prin anii 1905-1906, s-a implicat în diverse activități edilitare. A determinat Consiliul comunal din Constanța să ajute cu suma de 500 lei pe românii macedoneni din Târnova și Magarova, din Imperiul otoman, expediind acestora, în total suma de 920 lei adunați. (ziarul „Voința națională”, An XXII, nr. 6139, 20 octombrie 1905, p. 3)
A condus mitinguri de protest împotriva atrocităților din Imperiul otoman, a asasinatelor produse de antarții greci împotriva aromânilor. În fruntea tuturor manifestaților se afla comerciantul Dabo, el fiind garantul desfășurării acestora în liniște.
Susținător permanent al macedoromânilor, atât cu fapta, cât și cu punga, T. G. Dabo avea să fie decorat, în luna februarie a anului 1905, cu ordinul „Coroana României”, acesta fiindu-i înmânat de către Alexandru E. Lahovary, ministrul României la Constantinopol, la trecerea acestuia prin orașul Constanța. (ziarul „Gazeta Transilvaniei”, nr. 33, 12 februarie 1905, p. 2)
La 2 septembrie 1906, în fruntea delegației macedoromâne, alături de Petru Vulcan și Tașcu Pucerea, a făcut o frumoasă primire celor 70 de elevi aromâni din Macedonia, însoțiți de profesorii lor, personalități ale românilor macedoneni, sosiți cu vaporul, pentru a participa la Expoziția generală a României de la București. Între profesorii veniți enumerăm pe D. Cosmulei, Sarusi Dafin, Gh. și Al. Chiristigi, C. Belimace, Filip Apostolescu ș.a.
De altfel, inițiativa ca un grup de elevi aromâni din Macedonia să viziteze România a avut-o T. G. Dabo, cu doi ani mai devreme, inspirat fiind de vizita pe care un grup de elevi din Brașov o efectuaseră la Constanța.
„Vizita, ce de curând au făcut-o oraşului nostru d-nii profesori şi elevii Gimnaziului Românesc din Braşov şi frumoasa primire ce li s-a făcut, mi-a sugerat următoarea idee: ce frumos şi cât de folositor ar fi, dacă elevii Liceului nostru din Monastir împreună cu profesorii lor ar vizita într-o vacanţă regatul României?! Pe de o parte, cei din ţara mumă au să vadă ce şi cum se lucrează în Macedonia după productul şcoalelor noastre. După perfecta cunoaştere a limbii literare române şi după cultura sentimentului lor naţional, elevii din chestiune au să arate cu prisosinţă că ramura neamului nostru de la Pind e plină de vigoare şi merită toată atenţiunea fraţilor liberi. Prin cântecele şi danţurile naţionale, precum şi prin pitoreştile noastre costume, rămase de la străbuni, se va dovedi românilor din Regat în chipul cel mai concret că noi, macedonenii, suntem bunii şi indiscutabilii lor fraţi.Nu încape vorbă, ca elevii să fie îmbrăcaţi în costume naţionale şi cât mai variate, iar nu în uniforma şcolară, ştiindu-se bine că M.S. Regina noastră Elisabeta este marea admiratoare a costumului naţional şi că, prin urmare, tinerele vlăstare din Dacia Aureliană vor avea distinsa onoare de a fi primite de Majestatea Sa. Pe de altă parte, vizitarea mândrului şi frumosului regat românesc este cea mai sugestivă lecţiune din istoria românilor şi profesorii care de mult nu s-au mişcat din Macedonia, au să se simtă după aceea mai vioi, mai sprinteni la munca naţională”. (vezi articolul „O propunere frumoasă”, în revista „Românii de la Pind”, An II, nr. 18, 28 iunie 1904, p. 3, apud Stoica Lascu, Românii balcanici în Dobrogea, Editura Etnologică, 2016, p. 19 și 37-38)
În acest an a cumpărat și un rând de veșminte preoțești pentru biserica Sf. Nicolae din Vlaho-Clisura, la inițiativa lui și a mai multor cosângeni din Constanța, cu suma de 240 lei. (vezi Stoica Lascu, idem, p. 52, preluare din „Românul dela Pind”, An IV, nr. 46, 20 noiembrie 1906, p. 3)
Implicarea sa în activități culturale și de binefacere nu mai poate fi urmărită până prin anul 1912 când s-a ocupat, în calitatea de președinte al Societății „Ajutorul”, alături de alte personalități și asociații culturale constănțene, în zilele de 13, 14 și 15 mai 1912, de organizarea Congresului Ligii Culturale care a avut loc la Constanța, congres la care au participat 500 de persoane. (ziarul „Neamul românesc”, An II, nr. 56-57, 28 mai 1912, p. 884-895)
La 31 mai 1913 a participat, în fruntea coloniei macedoromâne din Constanța, la inaugurarea Moscheei Carol I, edificiu realizat ca mulțumire pentru acordarea la 10 mai 1905 a iradelei imperiale de recunoaștere a naționalității române din Imperiul otoman.
În anii 1912-1914 a coordonat, în calitate de președinte, Clubul Național Aromânesc din Constanța, întemeiat „pentru solidarizarea elementului aromânesc din localitate și pentru apărarea intereselor naționale ale tuturor românilor din țările subjugate”. (ziarul „Universul”, An XXX, nr. 357, 30 decembrie 1912, p. 4)
La 31 martie 1914 a luat parte, alături de alți aromâni din comunitatea aromână de la Constanța, la parastasul oficiat la catedrală pentru martirii aromâni de la Corcea, frații Balamace și ceilalți aromâni masacrați de antarții greci. (ziarul „Dimineața”, An XL, nr. 3621, 2 aprilie 1914, p. 4)
În cazul arestării fostului inspector școlar, Nicolae Tacit, la Roma, T. G. Dabo, alături de alți fruntași aromâni, a trimis telegrafic ministrului de interne al Italiei o notă de susținere pentru cel întemnițat, solicitând eliberarea acestuia.
Pentru donația sa de 60 lei, destinată premierii elevilor de la școala din Moloviște, și cea de 40 de lei pentru Societatea „Doamnelor Aromâne” din această localitate, a primit mulțumiri de la Societatea românilor macedoneni din Capitală „Moloviște” (ziarul „Universul”, An XXXII, nr. 149, 2 iunie 1914, p. 5)
A încetat din viață la 11 sau 12 septembrie 1914, fiind înmormântat la 13 septembrie, la cimitirul din Constanța. La slujba funebră care a avut loc la Catedrală, Petru Vulcan, vechi colaborator, a rostit o cuvântare din partea Societății de Cultură Macedo-Română. (ziarul „Minerva”, An VI, nr. 2065, 13 septembrie 1914, p. 2)
