Valentin M. IONESCU ■
«...Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele…esențiale…(I.L. Caragiale/O scrisoare pierdută)»
Perversa de la Cotroceni
M-am uitat la conferința de presă a lui Nicușor Dan. Deși nu-și propusese, președintele României, Nicușor Dan a „reușit” să antagonizeze pe toată lumea, indiferent de orientare politică, mai puțin partidul Social Democrat (PSD).
Prin noua ieșire la rampă, dl. Dan fost primar general, acum președinte de republică, mi-a reconfirmat ceea ce bănuiam, și anume că este exponentul modelului de stat bazat pe extracția de rente, creat de Ion Iliescu în 1990, și că nu are de gând să producă vreo mutație în acest sistem. Ba chiar a afirmat în mod indirect de mai multe ori acest lucru, în conferința de presă.
Pe parcursul întregii lungi prestații de două ore, prin gesturi, ticuri, tipicuri și terptipuri, Nicușor Dan a probat că nu are vocația de a conduce. În fapt e o nouă probă că a fost sprijinit să ajungă președinte, tocmai pentru că nu știe să conducă. Nu este charismatic, ba poate să devină lesne antipatic, este manipulabil, răzbunător, sanchiu, în grabă de fire pierzător defecte ce-l recomandă drept cheia de boltă pentru securizarea intereselor extractorilor de rente din politică, servicii de informații, justiție și administrație.
În anul petrecut în fruntea statului nu doar că nu a dovedit că ar avea autoritate epistemică, în sensul că ar știi ce să facă pentru a-și arăta forța intelectuală față de actorii politici, dar nici măcar nu are autoritate deontică, adică cea autoritate formală, cu care-l învestește funcția pe care a dobândit-o la alegeri, în așa fel încât să fie ascultat prin constrângere. În acest sens, mi-a atras atenția afirmația lui că în timpul crizei guvernamentale, pe care de altfel a încurajat-o, la un moment dat nu a mai fost solicitat de partide să arbitreze. Ori, potrivit Constituției, președintele este un mediator și implicit un arbitru (art.80 alin 2 din Constituție). Nu trebuie să-l tragă cineva de mânecă pentru a-și exercita acest rol. Din contră. Este obligat prin “fișa postului” să facă asta mai ales în situații de criză și ca atare inițiativa este la el. Din afirmația emisă, reiese că nu are capacitatea de a fi proactiv și nu-și pricepe rolul formal în arhitectura statului, ci doar pe cel informal.
Declarațiile sale cu privire la justiție nu sunt doar dezarmante, ci confirmă că președintele Nicușor Dan descurajează orice formă de protest față de mecanismul de funcționare a sistemului judiciar ce absolvă pe bandă rulantă corupții clasei politice, dar și de reformare a acestuia.
Simbioza dintre rolul politic al lui Nicușor Dan și sistemul de extragere a rentelor
Ce apără președintele României, Nicușor Dan, prin conduita afișată? Indiferent de inabilitatea congenitală de comunicare, irelevantă în contextul dat, actualul președinte al republicii ne spune că protejează și menține sistemul instituțional creat în 1990 – 1991, al cărui unic scop era prezervarea societății în starea de dependență politică și insecuritate prin extracția resurselor financiare ale statului în folosul unei minorități clientelare.
Recunosc că îi admir această sinceritate debordantă, chiar pueril-dezarmantă. Pe cale de consecință, președintele României susține conservarea privilegiilor unei minorități cu stele-n frunte ce înglobează parte din potentații angajați politic, din serviciile de informații, justiție, și înalți birocrați. Nu se ascunde și o spune deschis. Prin pasivitatea ostentativă, asemeni câinelui care știe cât de lung are lanțul, Nicușor Dan garantează că privilegiile rămân neatinse. Este modelul de stat care pune în plan secundar individul și proprietatea privată, distruge concurența și meritocrația. Un lider fără autoritate epistemică nu poate construi instituții eficiente, ci lasă teren liber intereselor particulare care erodează instituțiile politice și economice. Pasivitatea prezidențială transformă decizia politică într-un joc cu sumă nulă, în care unii câștigă doar prin spolierea altora iar el își legitimează permanent prin Sindromul Calimero, victimizându-se constant și dând vina pe factorii externi sau pe ghinion pentru toate nereușitele sale.
Jocul politic cu sumă nulă al lui Nicușor Dan
În cadrul extractiv, decizia politică încetează să mai creeze valoare adăugată, transformându-se într-un joc cu sumă nulă: un participant poate câștiga doar în măsura în care un altul pierde. Această dinamică alimentează dezechilibrele de redistribuire și generează tensiuni sociale și politice permanente, plus conflicte viitoare. Acest sistem este susținut de Nicușor Dan, președintele României, și nu pare să-l intereseze că un joc în sumă nulă este sursa unor noi conflicte, din care unele s-ar putea să-l afecteze direct. Calimero nu vede asta, alții sunt vinovați pentru tot ce i-se întâmplă lui.
În concluzie, rolul politic al lui Nicușor Dan nu este unul neutru, ci funcționează precum o piesă centrală de protecție a status quo-ului extractiv. Prin lipsa de proactivitate și prin blocarea reformelor în justiție și administrație, el asigură stabilitatea rețelelor de influență din politică, servicii și afaceri, împiedicând tranziția către un stat de drept bazat pe reguli clare și meritocrație. Anormalitatea este regula, iar normalitatea este excepția. Așa va fi în continuare.
Am zis !
Sa auzim de bine !
[/responsivevoice]
