Acasă Zig-Zag Flori, fete și băieți! Ăăă…Vespa și băieți!

Flori, fete și băieți! Ăăă…Vespa și băieți!

5967
2
Foto: ANDREEA MIHĂESCU
Foto: ANDREEA MIHĂESCU

Andreea MIHĂESCU  ■

Parcasem mașina la prima vulcanizare care îmi ieșise în cale. Eram cu roata dreapta față aproape pe jantă după ce luasem o groapă imensă, nesemnalizată, pe unul din bulevardele principale ale orașului; deja o normalitate pentru constănțeni….

Oprisem motorul de câteva secunde, ba chiar vulcanizatorul se apropia de mine cu manometrul în palmă, dar eu nu coboram, nu  îmi puteam lua ochii de la scuterele colorate, înșirate în stânga mea.

În jurul mopedelor se învârteau șase sau șapte bărbați. Glumeau, în timp ce unii își curățau caroseria, altul își fixa oglinzile, doi își potriveau căștile pe cap, iar ceilalți căutau modalități de prindere a unor flori pe scutere. Toți aveau mănunchiuri mari și colorate de lalele, ce miroseau până la mașina mea, care avea geamul întredeschis. Imaginea s-a blurat brusc. Era salopeta vulcanizatorului care ajunsese în dreptul geamului pentru a mă întreba ce nevoi am. Am coborât indicându-i rota, timp în care îmi recalibram privirea spre vespe, căci reușisem să identific sigla cunoscutei mărci italienești.

Foto: ANDREEA MIHĂESCU

Din grup se desprinde un bărbat, se îndreaptă către mine și îmi întinde mâna în care ținea o lalea mov. De tulpină avea prinsă cu ață de mărțișor eticheta: Vespa Club Constanța, vă urează o primăvară frumoasă! Am citit mesajul în timp ce, membrul clubului, am dedus eu, îmi transmitea urări și zâmbete, cu ocazia zilei de 8 Martie. I-am mulțumit și am intrat în vorbă cu ei. După prezentări, mi-au povestit pe scurt cum pasiunea pentru mersul pe două roți a conturat o altă realitate, după ce au cunoscut marca Vespa. Adrenalina dată de mulți cai putere a fost înlocuită de bucuria din privirile și zâmbetele pietonilor sau a celorlați participanți la trafic în momentul intersectării cu ei. Gecile din piele cu protecții au fost înlocuite de cămăși sau jachete lejere, căștile deschise și colorate au luat locul celor cu geamuri fumurii, ce le acopereau complet fața, iar plimbările boeme în grup, cu viteze reduse, încheiate la terasele de pe malul mării au devenit tradiționale. Pasiunea comună, a închegat un grup organizat într-un ONG, Vespa Club Constanța. Pe lângă întâlnirile și plimbările săptămânale, organizează evenimente de nivel național sau internațional, prin intermediul cărora promovează județul Constanța și turismul pe două roți, trag semnale de alarmă cu privire la vizibilitatea și atenția în trafic a tuturor celor implicați, socializează, fac competiții, promovează bucătăria dobrogeană și cea internațională și animă orașul.  

Foto: ANDREEA MIHĂESCU

Extaziată de cele auzite, i-am rugat să îmi permită să imortalizez momentul şi drept răspuns, m-au invitat alături de ei la acțiunea de „aducere de zâmbete și vorbe frumoase doamnelor, cu ocazia Zilei Femeii”, a subliniat unul din ei.

După ce am eliberat locul de la vulcanizare și am achitat serviciul, mi-au potrivit o cască pe cap și m-am urcat pe locul pasagerului, unuia din scuteriști. Pornirea, m-a făcut să prind talia conducătorului cu mâinile și să strâng caroseria cu picioarele. Nu a fost rapidă, dar lipsa de experiență m-a dat pe spate, la propriu.

Foto: ANDREEA MIHĂESCU

Sentimentul de grup, zâmbetele de la semafoare, culorile vii ale scuterelor și lalelelor, momentele în care ciocăneau în geamurile mașinilor pentru a putea oferi flori doamenlor și domnișoarelor, ruta aleasă în așa fel încât fiecare dintre participanți să ajungă la casa sau locul de muncă al mamelor sau soțiilor pentru a le îmbrățișa, nuanțele cerului la asfințit și sunetul fin al motoarelor, au reprezentat modalitatea perfectă de deconectare de la problemele cotidiente. Gropile din oraș, străzile aglomerate, oamenii nervoși, funcționarii obosiți, toți și toate dispăruseră! Își făcuseră însă loc în tablou câțiva bărbați veseli, care împărțeau cu entuziasm lalele și zâmbete doamnenlor pe care le întâlneau. Unele erau sceptice cu privire la gest, altele extaziate, curioase și bucuroase.

Foto: ANDREEA MIHĂESCU

Și ce tablou… Privind prin obiectivul camerei, în încercarea de a surpride trăirile protagoniștilor, am realizat că viața este exact ca o fotografie! Da, contează lumină, conjunctura și subiectul, dar ești liber să te miști, să te poziționezi unde vrei, pentru a surprinde frumosul!

Primăvara asta, haideți să vedem frumosul, iar dacă nu reușiți, achiziționați-vă sau închiriați o Vespa la Constanţa, de pe str. Atelierelor nr. 16 și vă garantez rezultatul!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.