Acasă Cultură Zully Mustafa – Lansare de carte la Medgidia

Zully Mustafa – Lansare de carte la Medgidia

138
1

Manuel VLĂDUȚ ■

Joi – 17 noiembrie, la Casa de Cultură „I.N. ROMAN” din Medgidia, a avut loc lansarea de carte a scriitoarei Zully Mustafa, autoare a mai multor cărți  – în special pentru copii, originară din Medgidia.

Prezentată de către autoare drept o carte “fără subiect”, “Până nu ni se face dor” este o lucrare adresată sufletului omenesc, în special celor care nu se vor doborâți de valurile vieții și care pot găsi calea spre echilibru printr-o profundă introspecție.

“Vom învăța cu adevărat numai după ce viața ne va pune în locul celor pe care i-am rănit.” – este mottoul cu care Zully Mustafa își deschide volumul.

Zully Mustafa s-a născut pe 12 aprilie la Medgidia, județul Constanța. A urmat Liceul Pedagogic din Constanța și Colegiul de Institutori al Universității “Ovidius” din Constanța. De profesie învățătoare, lucrează în presă de la vârsta de 19 ani. A fost secretară, reporter, redactor, corector de carte, traducător, actriță, scenaristă. Stabilită în București, a debutat editorial în anul 2003 cu cărți educative, versuri și povești pentru copii. A publicat titluri precum: Povestea curcubeului, Unde a dispărut Primăvara, Legendele Apelor, Scrisoare pentru iepuraș, Filipica și Moftulici, Mânzdrăvan, Balada căpșunilor fără culoare.

La evenimentul cultural ocazionat de lansarea volumului “Până nu ni se face dor”, a participat un public apropiat autoarei, dar și personalități locale, ca pictorița Adina Dogaru, dr. Daniela Daniel, fostul vice-primar al Medgidiei – Luminița Vlădescu, precum și scriitori medgidieni ca prof. Petcu Abdulea,  col (r) Iulian Ceku, poeta Carmen Radu sau prof. Daniela Andronache.

După felicitările și autografele oferite, lansarea de carte s-a încheiat cu promisiunea scriitoarei Zully Mustafa de a reveni la Medgidia, ori de câte ori vor ieși de sub condeiul său și alte cărți pe care le are deja în lucru ori în stadiul de proiect.

Surse: www.tritonic.ro

Foto: Manuel Vlăduț, Adina Dogaru.

Publicitate
Articolul precedentDoar în România este descurajată munca cinstită!
Articolul următorFamilia Nicolae și Natalia GRIBINIC ne-a desfătat cu delicatesuri sonore ca bomboanele BUCURIA (muzicii)

1 COMENTARIU

  1. Ați publicat o fotografie a doamnei Zully Mustafa sau este o altă doamnă??, fiindcă eu, care îi sunt prietenă de o viață, nu o recunosc în fotografia postată de dumneavoastră!
    Mă întreb dacă doamna Zully Mustafa se recunoaște în fotografia pe care ați publicat-o in articolul dumneavoastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.