Acasă Cronica Între festivalurile borșului, scrumbiei și sarailiei, teatru și muzică la Pontul Euxin

Între festivalurile borșului, scrumbiei și sarailiei, teatru și muzică la Pontul Euxin

10462
0
Sursa: Facebook Catinca Hanțiu
Sursa: Facebook Catinca Hanțiu

Luigi FRIGIOIU  

Întreaga vară, la Constanța, tot felul de festivaluri-paranghelii s-au succedat amețitor după principiul “dați populimii pâine și circ”. Dar fără pâine, că îngrașă. Printre șușanelele ce promovează kitschul, s-a strecurat și o manifestare de calitate: „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”. Ajuns la a V-a ediție, proiectul din Amfiteatrul parcului Tăbăcăriei e organizat de Asociația culturală Art Theatre și Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța.

Prima dată, pe 19 august, Asociația Cortina în parteneriat cu SAS UNATC a prezentat spectacolul…„Prima dată”. Diverse experiențe de viață s-au derulat în mod amuzant, încurajând tinerii să comunice.

Sursa: Facebook Catinca Hanțiu

Reprezentația de muzică și poezie, „Din iubire pentru iubire” a fost susținută de actorii Catinca Hanțiu, Ionuț Dulgheriu, Dana Cojan, Denisa Todireanu, Mirabela Moroșanu, Romulus Samfiroiu, Raluca Pleșca, Claudiu Popa, coordonați de Daniela Vitcu.

Muzician de excepție, Marius Mihalache, a invitat lumea la „Lume, lume”, proiect cultural de ethno-jazz despre fascinanta artistă a neamul românesc, Maria Tănase. Răsfățată și idolatrizată, ne încălzește și astăzi inimile prin cântecele lăsate. Marius Mihalache consideră că muzica Mariei Tănase se identifică perfect cu poporul român: „Concertul îndeamnă să deschidem aripile inimii, să primim cântecul, singurul copil în viață al Mariei Tănase. Să căutăm adevăratele valori și să le reînviem în timpul nostru. Invitații lui Marius Mihalache au fost Arabela Nicolau, Lorin Mihalache (percuție), Mihai Ion (bass) și cunoscuta solistă Nico. S-a creat o atmosferă inedită și muzica a ajuns la sufletele fiecăruia datorită sensibilității transmise prin bucuria de a cânta.

FF Theatre din București a prezentat „Extrem”, spectacol unicat și inovator care schimbă modul cum privim existența teatrului în timpurile actuale.

A urmat un concert de muzică pop, o seară relaxantă, unde spectatorii s-au putut bucura de acest gen încântător de muzică, pe gustul tuturor, ce transmite emoții și trezește amintiri plăcute.

Pe 27 august, am fost prezenți la „Yom Kippur”, o producție UNATC I. L. Caragiale. Patru surori se reunesc în urma dispariției mamei, plecată de acasă în pragul celei mai sfinte zi a poporului iudaic. Tinerele Andreea Ștefania Frențescu, Ramona Niculae, Catinca Hanțiu și Briana Macovei au oferit adevărate recitaluri actoricești. Talente avem și, de aceea, ne-am dori să le vedem mai des pe scenă.

Sursa: Facebook Catinca Hanțiu

Trupa Ad Astra din Constanța a adus pe scenă piesa „Fii cuminte, Cristofor!”, o comedie apetisantă. Acțiunea se petrece în jurul lui Cristofor, un compozitor plin de sine care ajunge să-și regrete rătăcirile sentimentale.

Pe 2 septembrie, FF Theatre din București a organizat „Funeralii fericite”, după un text, inițial umoristic ce, pe parcurs, a devenit tragicomic. Scenariul prezintă, în stil foarte realist, viața muncitorilor din țările estice plecați după covrigii purtați în coadă de câinii occidentali. Acțiunea se petrece în Viena. Priveghiul de la moartea unui emigrant e transformat de colegii săi de muncă într-o beție șantieristică. Cu tot tacâmul, cu mortăciuni și cordăciuni. Se trece ușor de la valsurile lui Strauss la manelele Romicăi Puceanu. Exact ca-n viață, personajele se întrec în gesturi obscene și replici vulgare. O notă mare pentru interpretele celor două prostituate. Spre final, spectatorii neînsoțiți își verificau cardul și portofelul. Păreau că, după spectacol, vor să se convingă dacă fetele sunt la fel de tari ca pe scenă. Pentru o actriță, identificarea cu personajul jucat reprezintă suprema recunoaștere valorică venită din partea publicului.

În ultima zi, pe 3 septembrie, Teatrul Roșu București ne-a invitat la o poveste savuroasă despre dragoste, prietenie și dorința de a avea tot ce e mai bun pe lume fără niciun sacrificiu, intitulată „Despărțiți din dragoste”.

Toți cei prezenți în Amfiteatrul Parcului Tăbăcărie, ne-am despărțit cu dragoste de „Serile de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”. Cu speranța că proiectul va continua și în sezonul estival viitor.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.