Paloma PETRESCU ■
Început de an școlar cu speranțe pentru unii. A început un nou an școlar, sub semne de incertitudine pentru cei mai mulți, dar și așteptări ca „noile legi ale învățământului să ne aducă bucurie”, după cum a afirmat profesoara Carmen Iohannis, (cea pe care soțul o alintă “prima doamnă”, păstrând secret cine-i a doua), cu ocazia inaugurării noului an școlar la Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
Bucurie? Cred că este ultimul lucru la care se gândesc profesorii, directorii de unități școlare, elevii și părinții lor. Poate doar bucuria elevilor cu situație materială peste medie, de a se reîntâlni, bucurie pe care de altfel am văzut-o, cu ochii mei, ieri, pe Calea Victoriei din București, în jurul orei 12:30. Toate cârciumioarele, terasele publice și cafenelele erau pline cu adolescenți exuberanți, fete sumar îmbrăcate, mai ales cu pantaloni scurți, foarte, foarte scurți ori cu bucile curului dezgolite. În niciun caz nu se citea bucuria reînceperii anului școlar, ci mai degrabă, bucuria de a-și etala toaletele de vacanță, moderne de altfel, cu aproape totul expus la vedere, ca la galantarul din măcelărie. Din mașină, în trecere, deși mergeam bară la bară nu am văzut ce beau, dar de fumat, fumau toți; hai să spunem aproape toți că unii mai și stingeau chiștoace.
Bucuria revederii, cu siguranță a fost mare, dar bucuria și emoția începerii școlii… cred că doar la cei mici, din ciclul primar, mai transpare. Care? Cei fotografiați, filmați și împinși pe fluxul emisiunilor de știri. Da, da! Acolo unde au fost prezenți și oficiali care au cuvântat, au promis și au plictisit publicul cu vorbe goale.
Acest an școlar a început sub semnul incertitudinii, spuneam la început, deși “prima doamnă profesoară” Carmen a spus „noi vom face tot ce e posibil ca legile noi ale învățământului să fie implementate anul acesta”. Noi? Care?
De ce vorbesc despre incertitudini? Păi haideți să vedem doar câteva aspecte ca să nu ducem în derizoriu o zi importantă, aceea a începutului noului an școlar:
- Transportul elevilor navetiști nu e rezolvat decât din perspectiva Ministerului Educației care, da, a elaborat metodologia; dar nu ministrul Educației realizează transportul efectiv al elevilor, ci agenții economici, specializați în transport de persoane, ori ei au aflat cu doar câteva zile în urmă. Protocol de colaborare, contracte, rute, alocare de mijloace de transport, șoferi, adică formalizarea administrativă a serviciului mai șade! Știu cazul unui centru de învățământ special din județul Brașov, aproape de Săcele, unde elevii din localitățile arondate vor fi transportați la școală de către profesori și personalul administrativ, cu mașinile personale, pentru că transportul nu a fost organizat de cei care chiar trebuie să se preocupe de asigurarea accesului la educație. Cât timp vor fi dispuși să facă acest gest minunat dar costisitor și cu o mare asumare de responsabilități, ce nu le revin?
- Personal didactic insuficient! de parcă nu se știe planul de școlarizare aprobat de la începutul anului 2023, ce posturi sunt vacante pe termen lung sau rezervate, deci vacante temporar. În fiecare inspectorat școlar județean sunt, în medie, hai să zicem 25 de persoane, adică la nivel național, peste 1000 de posturi sunt rezervate, la care evident trebuie să luăm în considerare posturile rezervate ale demnitarilor de tot felul. Dar și posturile directorilor de unități școlare sunt rezervate și se știe asta de la momentul numirii în funcție. Mii de posturi rezervate!
- Mulți directori își înaintează demisia din funcție, fenomen declanșat din luna august, deja. Motivul invocat, Ordonanța care reglementează venituri și sporuri, aceea dată pe repede înainte din cauza grevei profesorilor, prevede mărirea salariilor profesorilor, astfel că profesorii și directorii au salarii aproape egale, dacă nu chiar ușor mai mari pentru profesori, deși responsabilitățile și răspunderea sunt diferite.
Deci hai cu „bucuria noilor legi ale învățământului”!
Dar poate ne uităm puțin și la valorile fundamentale, ca de exemplu respectul. Este adevărat că știința și ambiția nu stau în pletele elevilor, în ținuta lor, am auzit asta de multe ori: „ce contează cum mă îmbrac? Contează ce am în cap!” Nimic mai adevărat, doar că atitudinea pe care eu am adulmecat-o ieri nu avea nicio legătură cu dorința și voința de a ști, ci doar cu bucuria de a-și arăta formele corporale specifice vârstei adolescentine. La fel de trist este că am aflat de la o profesoară, de a mea, de modă veche, că ieri și o învățătoare, tânără, din Constanța, a venit la deschiderea anului școlar în pantaloni scurți. Ce să zic? În vacanță, la îndeletnicirile cotidiene sau la școală pare că e totuna.
Acum, după atâția ani de la revoluție, am început să consider că, totuși, purtarea uniformei era un lucru bun – nediscriminare și protecție. Pe de altă parte, dacă educația celor șapte ani de acasă ar mai funcționa elevii de azi ar ști rolul respectului și diferențierii între timpul liber și jobul de a fi elev. Poate chiar și directorii școlilor ar trebui să ceară profesorilor să-și respecte statutul, chiar și prin ținută, nu doar să aștepte să fie respectați.
Zic și eu, nu mi-o luați în nume de rău … cred că pierdem din vedere linia de demarcație între libertate și anarhie și asta, pe mine, mă îndurerează.
