Dan MIHĂESCU ■
Motto: Macarale
Râd în soare, argintii,
Macarale,
În zori de zi.
Nu știu alții cum sunt dar eu când văd un excavator lenevind gândesc imediat oare ce calamitate o fi lovit șantierul acela. Fix așa s-a întâmplat și luni dimineață, ceva după ora 09.00, pe 2 octombrie 2023 Anul Domnului (AD) cum zic unii sau 6023 Anno Lucis (AL), cum socotesc alții, când circulând înghesuit pe minunata str. Decebal din Constanța, transformată de la un cap la altul în șantier pentru înlocuirea rețelei de termoficare, mi-am dat seama că ceva nu-i în regulă. Era doar o aglomerație și înghesuială de autovehicule care se strecurau stinghere pe doar un sfert din lățimea carosabilului căci restul era destupat și ocupat de un șanț continuu unde urma să fie pozată noua conductă de termoficare.
Vechile țevi ruginite, scoase din șanț, erau rostuite frumos pe căprării, cum se zice, o bandă din polipropilenă continuă semnaliza perimetrul lucrării, balize cu ochi catadioptici montate regulamentar marcau șanțul, o frumusețe de organizare de șantier…doar muncitorii și iureșul lor laborios lipsea cu desăvârșire. Ce să faci, mi-am zis în sine, e luni după duminică și prima săptămână din lună; poate a întârziat cursa în convenție care-i aduce pe muncitori. M-am dus în treaba mea, la medicul de familie unde am zăbovit cam trei sferturi oră, cu tot cu consultație, și la 10.10, survolam iarăși măreața lucrare capitalistă, în drum spre alte străzi și bulevarde la fel de dărâmate când ce-mi văd ochii…pe șantier a apărut primul muncitor. Eu mi-am zis că vizitatorul șanțului ar fi putut să fie chiar pilotul excavatorului ce zăcea tolănit pe margine, că prea se uita admirativ în genunea făcută de brațul cu cupă de oțel…Omul ca omul deh, ce să facă, constatând că-i singur în fața ditamai lucrării pesemne se gândea că n-are decât două soluții, ca de obicei: să-și piardă urma și el sau…să sune un prieten. Ah am uitat să vă spun, de pe afișajul regulamentar am aflat că antrepriza lucrării ce stă pe loc este adjudecată de constructorul ELSACO iar beneficiarul este Primăria Constanța, probabil prin Termoficare SRL.