Acasă FOILETON Lacul lebedelor din baia populară

Lacul lebedelor din baia populară

8790
0

Luigi FRIGIOIU ■

Cele trei instituții emblematice din centrul orașului – Teatrul de Operă și Balet, Sala Sporturilor și Colegiul Mircea cel Bătrân – alcătuiesc un fel de Triunghiul Bermudelor, o gaură neagră în care dispar banii publici când e vorba de reabilitarea clădirilor. Pentru orice constănțean, trecerea prin zonă înseamnă o adevărată aventură în lipsa echipamentului de protecție (cască, cizme de caiciuc, etc). E plin de gropi neastupate, moloz, gunoaie, fecale de animale iar tencuiala îți poarte cade oricând în cap. În interior, aspect identic: totul e o ruină mizerabilă.

Angajații de la Teatrul de Opera și Balet au încercat să găsească soluții. Artiștii cântă pe hol iar, când vremea permite, pe treptele de la intrare sau în balcon. Sopranele evoluează și în locuri neconvenționale, cum ar fi Muzeul de Artă sau Biblioteca Colorată din Tomis Mall.

Tenorii – majoritate, de profesie preoți – au o nouă preocupare. Conform unui Ordin de sus, sființiile lor și-au unit vocile înălțând rugăciuni, în speranța că Prea-Înaltul Teo va deveni și mai înalt. Adică, Mitropolit și, pe viitor, Prea-Fericit! Pentru că, doar atunci, nu ar avea nici un motiv să fie trist!

Problemele au rămas la balet fiindcă Lacul lebedelor nu se mai poate dansa în fața teatrului. Motivul e simplu: fântâna în care Zeul Pan cântă la nai, ca Gheorghe Zamfir, a secat. Repetițiile se desfășoară în sediul RAJA de pe str. Răscoalei-1907 care arată, ca pe vremea, când acolo funcționa Baia Populară a orașului. Este împărăția Jupânului pesedist Felix Stroe cel ce, practic, a luat Regia de Apă pe persoană fizică. Dacă nu cunoașteți personajul, precizăm că boss-ul Felix e cunoscut și sub alte nickname-uri cum ar fi Dan – de pe vremea când se spovedea, evlavios, la Mănăstire SECU – sau, pur și simplu, Grasul de la RAJA. Doar XL, nu XXL, deoarece și-a mai micșorat stomacul în scurta perioadă de opoziție.

Despre condițiile de antrenament oferite dansatoarelor și dansatorilor în Baia Populară, imaginile vorbesc de la sine. Mizerie peste tot, băltoace de apă și urină, pereți și tavane măcinate de igrasie. Cabinele WC-urilor sunt folosite drept culise pentru schimbarea echipamentului. Incinta reprezintă un adevărat focar de infecție și de boli! Suntem curioși ce opinie are Inspectoratul Teritorial de Muncă și Direcția de Sănătate Publică.

Vă informăm și ce face, în această perioadă, distinsa manageriță-pensionară DV: pregătește spectacolul “Voievodul țiganilor”. Evident, în rolul Bulibașei, protectorul ei, Medelin Voicu. Vă urăm audiție plăcută: “Gea cardea-cardea, gealilo mura, Gea mura-mura, Ce mișto!” Bafto dela, Prala Medelin!                

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.