Luigi FRIGIOIU ■
Motto: O, biet actor / O, biet artist! / Rolurile mor, viața e un teatru trist…
Ajuns la senectute, actorul Iancu Lucian, alintat Lulă de cunoscători, e constănțean “jet-bejet”, cum s-ar spune… Doar că s-a născut la Botoșani acum 83 de ani și tot la Teatrul din localitatea moldavă și-a făcut debutul. Până să ajungă pe scena constănțeană, a trecut pe la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. La un moment dat s-a transferat în capitală, dar Teatrul Mic s-a dovedit prea mare pentru Lulă. Nu s-a acomodat și s-a întors rapid. Amănuntul nu-l mai trece în CV, după cum și-a șters și alte pete.
Lulă Iancu a fost un actor bun, a jucat zeci de roluri în piese și filme, a regizat spectacole. Dar, în lunga sa activitate, oportunismul și parvenitismul i-au fost întotdeauna faruri călăuzitoare. A fost un “tovarăș” de nădejde, membru de frunte al Partidului Comunist Român. Pentru devotament, activiștii comuniști l-au recompensat cu funcția de director al Teatrului Dramatic, în 1984. Pe fostul director, Jean Ionescu, legendar coordonator al teatrul constănțean, l-au înlăturat fără explicații. Tovarășul director Lulă a fost pus de PCR și pe lista de candidați ai județului pentru Marea Adunare Națională (Parlamentul de azi). Alegerile erau o formalitate, iar tov Lucian Iancu – aflat în ascensiune politică – urma să ajungă deputat PCR de Constanța.
Dar, actorul a empatizat total cu rolurile de răufăcător din filme și le-a transpus în viață. S-a înhăitat cu un alt răsfățat al regimului Ceaușescu: Florentin Scalețchi. Tovarăș de orgii al Prințișorului Nicușor, Scalețchi devenea cel mai tânăr comandant de cursă lungă din flota noastră. Într-un voiaj în Japonia, a întors nava din drumul spre țară pentru că i se defectase aparatul video recent cumpărat de la niponi. A fost retrogradat comandant al mineralierului Uricani ce făcea curse între Portul Constanţa şi Galaţi, pe mare şi Dunăre.
Aventurieri iresponsabili, Scalețchi și Lulă s-au hotărât să fure mineralierul, cu echipaj cu tot, și s-o taie spre Turcia. Pe Lulă îl aștepta, la Istanbul, o tânără cadână plecată tot din Constanța. Era puicuța cu care se plimba de mână pe faleză, în timp ce, acasă, soția, profa de engleză Viorica Iancu, îi reîncălzea ciorba de găină.
În loc să acosteze la Istanbul, cei doi „pirați” au naufragiat la Poartă Albă. Au fost prinși și condamnați la ani grei de temniță. S-au revendicat deținuți politici, deși erau pușcăriași de drept comun, tâlhari de drumul mare care comiseseră un act de piraterie. Hoți! Pentru că, indiferent de orânduire, când îți însușești ceva ce nu-i al tău, se numește furt. Chit că e vorba de un ou, un bou sau un vapor.
În decembrie 89, după eliberare, au povestit la TV cum au stat, în celule, legați în lanțuri și nemâncați. Însă, paradoxal, Scalețchi și Lulă erau mai bucălați decât înaintea detenției.
Lucian Iancu își reia urcușul carierist, de data asta ca dizident, în remorca neo-comuniștilor. Este, iar, director al teatrului, între 1994-1998. Nu ratează nici demnitățile universitare: prof universitar la Facultatea de Artă și…un pic, decan.
În 2000, Radu Mazăre ajunge la putere. Lulă schimbă, din nou de drum. Se gudură ca potaia pe lângă frații Păstaie și se laudă cu prietenia lor, deși derbedeii nu intraseră, niciodată, în teatru. După o perioadă de răgaz, redevine director, într-un mandat scurt, 2004-2005, perioadă evaporată şi asta din CV. Explicabil! Atunci, tandemul infractorilor Mazăre-Nicușor dă lovitura decisivă vieții artistice constănțene. Așa-zisa reorganizare a teatrelor a reprezentat o crimă culturală după care orașul nu și-a revenit niciodată. Atunci, au dispărut Teatrul Fantasio și Teatrul de balet Danovski, celebre instituții din istoria culturală a orașului. Ne-au plecat artiștii, am rămas cu măscăricii: Păstaie, Mistrețul și…Lulă al nostru. Demnă de o cauză mai bună, colaborarea între fostul și viitori pușcăriași a funcționat la Constanţa.
Subliniem rolul activ avut de Lucian Iancu în distrugerea teatrelor constănțene, recompensat cu un post de conducere în fantomaticul Teatrul Național Constanța, instituție înființată ilegal și desființată ulterior.
Încet dar sigur, Lulă e împins în afara scenei, pe ușa din spate…pe cale naturală. Totuşi a fost serbat la 80 de ani și toți credeau că își va vedea liniștit de bătrânețe. Mai ales că, pe vremea lui Mazăre și Nicușor se căpătuise cu niscaiva terenuri prin județ.
În timp, cochetase cu diverse partide dar nimeni nu se aștepta ca Lulă să revină, cu forță, în politică. Iată că, la 83 de ani, Lucian Iancu, ex-membru de frunte al PCR s-a înscris în AUR. La 40 de ani după tentativa eșuată de intrare în Marea Adunare, Lulă visează să pătrundă în Parlament înveșmântat în AUR, reinterpretând rolul de disident politic, căci iată ce a declarat el pentru SENTINELA.
“Dragilor eu sunt un neliniştit, vârsta pentru mine este doar un detaliu aritmetic. Eu, iată, după 33 de ani de la revoluţie, mă consider din nou un disident în dezacord cu calea pe care a apucat-o România, în care alţii ne dictează politica naţională şi internaţională în acord cu interesele lor. Eu, în tinereţe, ştiţi bine alesesem calea libertăţii când am fugit cu vaporul către America dar iată, acum văd că America ne-a trădat. Ne afundă. Europa la fel. Tot ce-am năzuit se prăbuşeşeşte. Eu sunt un patriot, un naţionalist şi un suveranist şi acest acest club politic, AUR, mi-a dat speranţe că se poate face ceva bun şi bine şi pentru români. Aşa să ştiţi voi !” Urmează secvența finală doar că nu mai sunt vapoare de furat. Ajuns bulibașă de onoare la AUR, Lulă poate, eventual, să ciordească, din parcarea partidului, o căruță cu coviltir și s-o ia la galop spre Botșeniul natal. Astfel, s-ar închide cercul (vicios) al unei cariere politice terminată înainte să înceapă.
