Cum a pierdut Israelul războiul cu lumea arabă, pe mâna lui

Călin MARINESCU  ■

La sfârșitul săptămânii trecute, pe 26 ianuarie, Curtea Internațională de Justiție (CIJ), instituție a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a judecat cererea Republicii Africa de Sud privind oprirea luptelor în Fâșia Gaza și obligarea Israelului să ia măsuri imediate de protecție a celor circa două milioane de palestinieni, majoritatea fără locuințe și fără posibilitatea de a-și asigura strictul necesar supraviețuirii. Eu zic ca asta semnifică cât o recunoaștere de înfrângere morală a Israelului în fața arabilor.

CIJ obligă Israelul să ia, în 30 de zile, măsuri eficiente de protecție a populației civile și să coordoneze mai eficient distribuirea ajutoarelor puse la dispoziție de diverse entități internaționale.

De ramarcat că în Decizia CIJ nu se vorbește despre cererea Africii de Sud privind încetarea imediată a acțiunilor militare în Gaza.

Ca răspuns, prim-ministrul israelian, Beniamin Netanyahu a reinterat declarația privind continuarea luptelor până la distrugerea totală a infrastructurii HAMAS și desființarea acestei organizații, invocând dreptul poporului israelien de a se apăra.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Ezzedin Al-Qassam, Abu Obeida, a declarat că intenția Israelului de a elimina HAMAS, este  “destinată eșecului”.

Eu înclin să îi dau dreptate, în această privință. Declarațiile unor palestinieni aflați în occident confirmă faptul că încă de la o vârstă fragedă și mai ales în timpul școlii, toți copiii palestinieni sunt îndoctrinați a considera principala lor menire recâștigarea terenurilor pierdute din cauza ocupației israeliene, deci alungarea poporului israelian din teritoriul Palestinei.

Sunt entități palestiniene care încă mai poartă numele localităților de unde au fost izgoniți sau au fugit de frica armatei israeliene.

HAMAS nu este numai o organizație ci reprezintă un spirit de neclintit, înrădăcinat în conștiința a a două milioane de palestinieni din care cam jumătate sunt copii și tineret.

Caracterul belicos al palestinienilor i-a determinat pe cei care i-au primit pe teritoriile lor naționale după războiul din 1967, să îi oblige ulterior să migreze spre alte zări. Vorbim aici de Arabia Saudită, Iordania și acum Libanul, unde își fac de cap, populația locală fiind terorizată.

Musulmanii fanatici care îndoctrinează masele la luptă până la moarte spre victoria finală, distrugerea statului israelian, chiar dacă acesta deține una dintre cele mai dotate și antrenate armate din lume, constituie motivul pentru care statele arabe vecine nici nu și-au pus problema acordării unui ajutor militar cu trupe, în sprijinul HAMAS.

Pentru securitatea Israelului este importantă distrugerea bazei materiale a acestei organizații, respectiv a sistemului de fortărețe subterane, celebrele tuneluri, locuințe întărite legate prin căi subpământene de comunicare și transport plasate în mijlocul populației civile, în idea că nu vor fi atacate.

Armata israeliană (IDF) având informațiile necesare a cerut populației civile să se retragă spre sudul Fâșiei Gaza, ceea ce s-a și întâmplat și astfel a fost descoperită și anihilată cea mai mare parte a fortărețelor HAMAS.

Totul a mers relativ bine până când IDF a trecut de orașul Khan Yunis, respectiv către partea de sud est din Gaza, unde se află masată cea mai mare parte a populației palestiniene, spre două milioane, bineînțeles un bun refugiu pentru luptătorii HAMAS.

După mass-media israeliene, HAMAS și aliații lor însumau, la începutul  luptelor, circa 19.000 de combatanți, calificați drept terorișți, din care IDF a lichidat sau s-au predat circa 8.000.

La o socoteală simplă, acum, în zona în care este masată populația palestiniană se află cam 10.000 de terorișți HAMAS, diferența fiind ascunsă în teritoriile ocupate de IDF de unde periodic pornesc atacuri kamikaze împotriva trupelor israeliene, fără efecte importante.

După lansarea acțiunilor militare ale IDF, ca urmare a bombardamentelor dar și a luptelor, din rândul populației civile au fost omorâți peste 22.000 de palestiniei și răniți circa 55.000, din care se estimează că un sfert sunt terorișți HAMAS.

În același timp din rândul armatei israeliene au fost omorâți 167 de militari și răniți circa 900.

Evident, difrența este foarte mare. Dar mai ales trebuie să trecem la pierderi colaterale și milioanele de palestinieni care au fugit din fața bombardametelor, căci așa cum se știe în prezent s-a creat o adevărata criză umanitară.

Toate acestea din cauza politicii Iranului, stat în care Ayatollahii, conduc cu duritate un popor ce vrea să revină la libertate.

Trebuie să ne reamintim cum Șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, descendentul unei familii domnitoare, într-o zi s-a urcat în avion și a plecat în Anglia lăsând țara și mai ales poporul în mâinile Armatei Revoluționare, care a instalat puterea teocratică a Ayatolahilor, un regim al religiei islamice, dur cu cei pe care-i bănuiesc că doar cutează a gândi să se opună.

Îmi amintesc de o pățanie de acum câțiva ani. Fiind la Teheran pentru negocieri comerciale, partenerul nostru iranian m-a avertizat că atunci când vom fi primiți gazda ne va invita la un pahar de whisky și să nu cumva să refuz căci acest gest ar fi interpretat ca o mare ofensă și jignire având în vedere că cel care oferea băutură risca pedeapsa supremă a Tribunalului Revoluționar, consumul de alcool fiind total interzis de Sharia, legea religioasă a societății musulmane.

Și așa vrând nevrând, eu care nu sunt un băutor calificat, am băut în câteva zile cât beam în câteva luni, acasă.

Noi obișnuim să zicem, pe modelul otoman, una vorbim, alta fumăm, iată că și în Iran se perpetuează o variantă autohtonă a proverbului turcesc pe modelul una vorbim, alta bem, probabil ca o formă a rezistenței pasive la oprimare și de menținere a personalității poporului.

Și din fericire, dacă populația iraniană nu este fanatizată, din păcate nu același lucru se poate spune despre palestinieni, care sunt dispuși să suporte toate avatarurile pentru Victoria finală; în viața actuală sau alături de Allah.

Nu îmi dau seama de ce guvernul israelian nu organizează tabere pentru refugiați în zonele pe care le controlează, unde să strămute cea mai mare parte a celor care trăiesc în prezent în condiții inumane. Ar fi create minimale condiții de trai. Din fericire clima în zona este mediteraneană, deci se poate locui comod în corturi, s-ar asigura o aprovizionare controlată și proporțională cu apă și alimente și, de asemenea, o asistență medicală coerentă.

În același timp ar putea fi verificată și controlată populația strămutată, astfel încât luptătorii HAMAS să rămână în zona de sud și să se predea IDF.

Probabil la o asemenea soluție se va ajunge în cele din urmă. Conform Deciziei Curții Internaționale de Justiție, Israelul este obligat ca în 30 de zile să prezinte un plan de protecție a populației civile din Fâșia Gaza, deci trebuie să acționeze cumva.

Să nu uităm că sub presiunea Iranului toate țările musulmane, susținute din plin de Rusia, s-au coalizat împotriva Israelului, că încă se poate deschide un nou front spre nord unde “pupila” iraniană, Hezbolah își zăngăne armele, fără să țină cont că poate păți exact ca HAMAS.