Acasă Educaţie 50 de ani de amintiri, emoții și recunoștință

50 de ani de amintiri, emoții și recunoștință

14740
0

Gânduri pentru colegi și profesori

Anul acesta marcăm împreună o bornă emoțională: 50 de ani de la absolvirea liceului, un parcurs care este o istorie a fiecăruia dintre noi. Aș fi vrut să fiu acolo, alături de voi la acest moment aniversar, dar … data stabilită de grupul de inițiativă nu mi-a permis. Chiar dacă nu sunt fizic prezentă la această întâlnire aniversară, gândurile mele sunt alături de voi și de tot ceea ce a însemnat acea perioadă în formarea noastră.

Am frecventat un liceu nou, pe atunci Liceul Industrial nr. 5, fiind, cred, a doua promoție. Era un început nu doar pentru instituție, ci și pentru noi, iar acei ani au pus temelia devenirii noastre. Mai târziu, liceul și-a schimbat numele și profilul, devenind Liceul Teoretic „Decebal”, dar pentru mine va rămâne mereu locul în care am crescut și m-am format ca om. De foarte multe ori în carieră m-am gândit cum ar fi procedat profesorii care mi-au marcat drumul: dna Cadâr Ulfet, dl. Valeriu Angelescu, dna. Silvia Ciupină, dna Popa Bran Eugenia, “Spirifer” – profesorul de biologie, directorul Nicolae Checiu și nu doar ei.

Port în suflet cu profund respect amintirea profesorilor noștri de excepție, care ne-au ghidat cu dăruire și ne-au fost adevărate modele. Prin profesionalismul și omenia lor, au lăsat o amprentă durabilă asupra drumului meu în viață și le rămân recunoscătoare pănă la capăt. Port, de asemenea în suflet momente foarte frumoase, hai să le spunem “jucăușe” cu colegi, dintre care, cu unii m-am mai întâlnit și am depănat amintiri care ne-au descrețit frunțile. Ce copii eram!

Amintirile din acei ani sunt pentru mine valori autentice, păstrate cu grijă și emoție. Fiecare moment, fiecare lecție și fiecare prietenie au contribuit la ceea ce am devenit. Am fost norocoși să avem acei profesori! Le mulțumesc!

Acolo sus, printre îngeri, cred că ne veghează și se bucură pentru reunirea acestei promoții minunate și cei care nu mai sunt printre noi, profesori și elevi.

Vă doresc tuturor o revedere plină de bucurie, sănătate și lumină în suflet. Să depănăm amintiri, fie și de la distanță, și să ne bucurăm de legătura care ne unește peste timp.

Cu recunoștință, drag și respect,
aceeași
Paloma Petrescu, din a XII-a B, promoția ’76

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.