Tema predilectă la compunere în primele zile din ciclul primar: „Cum mi-am petrecut vacanța de…” Rusaliile de anul acesta m-au inspirat să împărtășesc cu cititorii gazetei Sentinela impresiile celor două zile în care am plecat,, pe fentă era să zic, urmare a informațiilor sau a publicității făcute în jurul unor evenimente locale. Astfel, ne-am dedicat ziua de duminică unui periplu prin Mamaia, iar cea de luni turului în jurul lacului cu nuferi de la Neptun.
Toate bune și frumoase dacă, firea mea pricinoasă nu m-ar situa în categoria celor definiți de Camil Petrescu prin matricea lexicală: „Eu sunt dintre cei care totdeauna descoperă firele de păr în mâncare”. Pentru cei dispuși să se bucure de natură, de aer cu iz marin, de soare, de o plimbare pe plajă, de foșnetul mării, de priveliști încântătoare unde vedetele sunt nuferii sau lebedele, evident că o astfel de aventură nu poate fi decât benefică. Pentru cei cu ochi critic, care văd și ce nu face cinste edililor locului, lucrurile nu sunt așa de albe (mă refer la nuferi și la lebede), ci mai au destule pete.
Să o luăm pe rând: Mamaia, 31 mai, punct de atracție – mult trâmbițatul ”Festival al Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, ediția a patra. Oficial găzduit de pavilionul expozițional, în realitate de parcarea acestuia, evenimentul a atras, însă, în opinia mea, magnetismul lui a fost îndoielnic. Asta pentru că de la traseul ales și până la realitatea de la fața locului lucrurile nu au stat chiar cum se cuvine.
Primul obstacol – ambuteiajul de la intersecția bulevardului Tomis cu strada Traian, în colțul parcului de la ”Casa Albă” – palatul administrației publice. Motivul – bulevardul Tomis, pietonal, cu un aflux mare de persoane ieșite la plimbare, care își exercitau dreptul legal de a traversa strada Traian pe trecerea de pietoni aferentă. Nu poți să-i acuzi pe ei, ci pe autoritățile locale, care nu au catadixit să prevadă și un agent de circulație care să dirijeze traficul și să împace toate părțile. Mașină de poliție (locală) era la fața locului, cu girofarul aprins, dar agentul ”007” lipsea la apel. Perdanții – conducătorii auto, care se întindeau într-o coadă pe două benzi până aproape de Muzeul Marinei.
Odată trecut acest hop, și parcurs drumul de-a lungul Bulevardului Mamaia, a trebuit să orbecăim pentru a găsi loc de parcare pe malul lacului Tăbăcărie, lăsându-ne în final păgubași, după ce am făcut manevre de poligon, mai ceva ca la școala de șoferi, pentru că acestea nu au un circuit, cum ar fi firesc, ci sunt ca un sac, din care mai și trebuie să scoți, dacă vrei să bagi.
Într-un final, am parcat undeva la capătul telegondolei și am pornit-o pedestru către palatul expozițional, pe trotuare inundate și pline de noroi. Îmi exprim nedumerirea cu privire la cele câteva zeci de locuri de parcare ”private, cu plată”, evident, la prețuri exagerate, plasate pe domeniul public, dar asta nu ar trebui să fie treaba mea.
Ajunși la poreclitul ”festival” am identificat nu mai mult de zece spații în care se vindeau ”preparate gastronomice tradiționale pescărești”, într-un miros de ”bună mireasmă” (a se citi fum înecăcios). Vedeta, gingirica prăjită și câteva preparate la grătar, ar face din acest festival o rudă foarte îndepărtată a celui (sper nu defunct) de la Jurilovca, unde expun zeci, chiar sute de întreprinzători, într-o atmosferă de sărbătoare și voie bună. Vreo sută de persoane așteptau începerea programului artistic, bălăbănindu-se pe ritmuri ”house” izvorâte din boxele date la maxim. Cred că am fost martorii primei ediții, organizată în parcarea de la plaja Modern, astfel că am putut constata lipsa vreunui progres. Iar dacă asta (nu) se întâmplă, înseamnă că organizatorii nu au credibilitate și că risipesc în vânt banii contribuabililor.
Sătui de privit și cu nările înfundate de fum, am traversat bulevardul Mamaia și am ieșit pe plaja ”Malibu”, evident printre construcții improvizate. Ne-am adâncit gleznele în nisipul fin, am curățat căile respiratorii și am pornit-o către nord. Întâi pe malul mării, apoi, de la Radio Vacanța, pe aleea de promenadă. Popor, ca la balamuc, buticuri deschise etalându-și rezervele din toamna trecută, o tarabă cu fructe ”exotice” (la preț), câteva terase deschise care concurau produsele festivalului, augmentate cu proapspăt adoptații ”churos”. În rest, aspect selenar, sau mai degrabă post-război nuclear: Perla – falsă -, Teatrul de Vară – circ al deznădejdii -, alte câteva hoteluri de generație veche – în stare de nu știi dacă se demolează sau se renovează -, ici-colo pe plajă întinse deja umbreluțele și șezlongurile, bălării cât cuprinde, basculante, schele, cife, imagine apocaliptică. Din păcate, nu ne-am putut continua călătoria prea mult, un nor dându-ne fiori reci și făcându-ne să schimbăm de drum către mașină. Per total, am rămas cu aerul marin în plămâni și cu bucuria de a ne fi mișcat puțin.
La întoarcere, am identificat pe una dintre platformele sociale un filmuleț postat de cineva, care ne arăta lacul cu nuferi de la Neptun și vedeta lui, o lebădă ”comunitară” cu pui pufoși. Evident, hai la pomul lăudat. Am circulat printr-un trafic destul de aglomerat în ambele sensuri, am parcat în fața hotelului Dacia din Neptun și am pornit către plajă. Am găsit drumul cel mai scurt până la malul lacului și am decis să dăm ocol secțiunii de nord, excelent pusă în valoare de puzderia de nuferi albi, aflați în toate stadiile de dezvoltare, de la boboc, la floare în toată regula.
Desigur, drumul nu a fost lipsit de ”asperități”, în vecinătatea băncilor de pe mal coșurile de gunoi, acolo unde erau, fiind pline, iar în jurul lor resturi alimentare și ambalaje, cât cuprinde. Ne-am amintit că astăzi e zi liberă și ne-am exprimat speranța că, totuși, în următoarele zile va veni cineva să adune camioanele de mizerii, adevărate focare de epidemii. Aleea care dă ocol lacului este și ea împânzită de buruieni până mai sus de genunchi, ceea ce arată că edilul și subordonații lui nu au terminat de plantat panseluțe în fața primăriei Mangalia.
În drumul nostru ne-am dat binețe cu o broască și cu o țestoasă de dimensiuni considerabile, care se odihnea pe o frunză de nufăr, dar, evident, vedeta plimbării a fost lebăda cu patru pui, care se odihnea între nuferi, precum părinții în parc sau la locul de joacă pentru copii. Trei dintre pui stăteau pe spatele mamei, care îi ferea de ochii curioșilor, acoperindu-i cu aripile ei imense, în timp ce al patrulea alunecase pe tobogan în apă și, se pare, nu prea mai avea loc în alcov. Mai târziu, lebăda a venit la mal, ne-a ”trompețit” să păstrăm distanța, iar puii au devenit cu toții amfibii, însușindu-și primele lecții de viață acvatică, sub supravegherea mamei.
Per total, bucuria de a ne fi desfătat ochii cu priveliștea minunată a lacului și cu zbenguitul micuțelor viețuitoare a depășit cu mult dezamăgirea cauzată de lipsa cruntă de ospitalitate și de igienă, dar semnalul trebuie tras, pentru că, se pare, primarii noștri și cei care îi secondează încearcă să ne bage pe gât sloganul ”cine vede și nu știe/zice c-așa tre’ să fie”.
Eu aș încheia cu o parafrază la un slogan celebru ”Nu dați banii pe prostii/hai la lebede copii”.
[/responsivevoice]
